Râmnicu Vâlcea: Înghesuială la grădiniţele cu program prelungit
0La cămine şi creşe cei mici stau câte 30-35 într-o singură clasă.
Pentru a evita aglomeraţia în grădiniţele râmnicene, primăria a mansardat mai multe clădiri, dar nici aşa nu face faţă numărului mare de cereri.
Cu mai puţin de două săptămâni înainte de începerea noului an şcolar, părinţii vâlceni se plâng că nu au reuşit să prindă un loc la grădiniţa dorită pentru copiii lor. „Am fost nevoiţi să înscriem copilul la o altă grădiniţă pentru că la cea care era cea mai apropiată de casa noastră nu mai erau locuri. Cu foarte mare greutate am reuşit să îl înscriu la o grupă unde am fost anunţă că sunt deja 30 de copii”, a povestit Maria Rădulea, una dintre mămicile care locuieşte în cartierul Nord din Râmnicu Vâlcea. Deşi sunt nemulţumiţi de această situaţie, părinţii încă nu s-au dus la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea pentru a depune seizări prind aceeste aspecte. „Până în momentul de faţă, nu am primit nicio sesizare din partea părinţilor vâlceni, dar ştim că grupele formate în acest an la grădiniţele din Râmnic sunt suprapopulate. Aceasta este situaţia şi trebuie să ne conformăm”, a declarat pentru Adevărul e Seară, Mihaela Câţu, inspector preşcolar în cadrul ISJ Vâlcea. În Râmnicu Vâlcea funcţionează 24 de grădiniţe de stat şi trei private la care învaţă aproximativ 3.600 de copii. „Cele mai solicitate sunt grădiniţele cu program prelungit pentru că părinţii nu au posibilitatea să vină în fiecare zi la ora 12.00, ca să ia copilul acasă. Grădiniţele cu program normal au clase în care numărul micuţilor nu depăşte cifra 20. La cămine şi creşe situaţia este alta, aici copiii stau înghesuiţi şi câte 30-35 într-o clasă”, a declarat Maria Ionescu, educatoare la o grădiniţă din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea.
Prichindei cu prioritate la înscriere
Prioritate la un loc în grădiniţă au copiii care vin din sistem, adică cei care au prins un loc în creşă cu un an în urmă, aceştia fiind trecuţi automat primii pe listele de înscriere. „Au fost completate locurile la grupa mare, unde sunt copii cu vârste cuprinse între cinci şi şapte ani, părinţii putându-şi înscrie la noi doar copiii cu vârste între trei şi cinci ani. Chiar dacă am vrea să înscriem mai mulţi copii nu am avea cum. Deja la grupa mare pregătitoare am format o grupă de 25 de copii” a declarat Elena Ceauşescu, directoare la Grădiniţa cu Program prelungit Nord 2.