Râmnicu Vâlcea: Tragicul accident de la Slătioara, în care au murit trei tineri e anchetat de ITM (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

   Angajaţii şi patronii nu ţin cont de reguli elementare de protecţie a muncii. Ultima perioadă a fost una neagră pentru siguranţa la locul de muncă.

     Adrian Cernea, de 23 de ani,  tânărul care şi-a pierdut viaţa în accidentul de pe DN 64, în comuna vâlceană Slătioara se afla în timpul serviciului, conducând maşina firmei TDG spre Berbeşti. Primele rezultate ale anchetei făcute de cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vâlcea arată că era vorba de un accident de muncă, încadrat ca atare în evidenţele acestei instituţii. „În acest moment cercetăm  dacă tânărul avea sau nu voie să ia pasageri în maşină şi dacă a respectat normele interne ale firmei în acest sens”, explică Ion Nicolaescu, inspectorul şef al ITM.

image

Moarte inexplicabilă

Prietenii şi colegii tânărului nu îşi pot explica nicu acum, după zile bune de la accident cum a reuşit Adrian să ajungă cu maşina pe contrasens.  „Nici acum nu îmi vine să cred că s-a întâmplat aşa ceva. Nu văd motivul pentru care a întrat sub camion. E posibil să se fi aplecat după ceva în timpul mersului”, ne spune Marian Giurea, unul din prietenii lui Adrian, prezent şi el la locul incidentului în ziua producerii lui. Inspectorii ITM au descoperit că tânărul fusese angajat de trei săptămâni la firma de distribuţie, şi că de fapt ţinea locul unui coleg aflat în concediu în ziua respectivă.

  

image
image

 

De pe şantier direct la morgă
Incidenţa cazurilor de accidente mortale în ultimele două săptămâni e ameţitoare, susţin inspectorii de muncă, în condiţiile în care, anul trecut au avut loc doar patru astfel de incidente.  Ion Nicolaescu, spune că un caz şocanta avut loc pe platforma industrială chimică din sudul municipiului. „Zilele trecute, doi muncitori ai unei firme de construcţii au dorit să mute o schelă de peste şase metri înălţime. Cei doi bărbaţi, de 25, respectiv 50 de ani nu au mai demontat schela ci au împins-o pe roţile cu care era dotată.  Decizia nu a fost una inspirată, deoarece în drumul lor s-a aflat o linie de înaltă tensiune pe care au atins-o. Ambii au murit electrocutaţi”, explică Nicolaescu gravul accident de muncă.  Inspectorii de la ITM verifică în continuare modul în care incidentul a avut loc şi cine este de vină pentru moartea celor doi bărbaţi.

Ion Nicolaescu, inspector şef al ITM

image
Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite