Râmnicu Vâlcea: Hoţii care au furat cablurile de la semnale CFR au întârziat trenurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţii au devastat staţile Govora şi Băbeni lăsând calea ferată fără cabluri de semnalizare. Furturile de cablu au avut loc aseară, la ora 21,10 şi în această dimineaţă, la ora 4,20. Trenurile au avut întârzieri circulând ân zonă cu 20 km./oră

În această dimineaţă, la ora 4,20 hoţii au furat cablurile de la semnalele electrice de la intrările în staţia de cale ferată Băbeni, dinspre Popeşti dar şi spre Ioneşti. „Trebuie să aşteptăm trenul, dar am auzit că nu sunt întârzieri mari", a spus Marin Dumitru, călător aflat în gara din Râmnicu Vâlcea. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, scms. Emilian Muşulete, a declarat: „Trenurile au întârzieri, circulaţia desfăşurându-se în zonă cu restricţie de 20 Km./oră".

Aseară, la ora 21.10, un alt furt de cablu de semnalizare a avut loc în staţia CFR Govora, persoane necunoscute furând cablu care alimentează semnalele pe o distanţă de 40 de metri. Pe 8 martie, doi tineri au fost prinşi că au furat eclisele şi buloanele de la calea ferată de la km. 4 + 700 m. de pe segmentul de cale ferată Berbeşti-Alunu. Procurorii însă au fost de părere că nu prezintă pericol social şi i-au lăsat pe hoţi în libertate.

„Aceste atacuri la adresa căii ferate au devenit foarte frecvente, dar din păcate măsurile de lăsare în libertate a unor astfel de indivizi sunt un real pericol pentru calea ferată", spun surse din poliţie. Poliţişti TF încearcă să de de urma celor care au pus aseară şi în această dimineaţă, calea ferată în pericol.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite