Râmnicu Vâlcea: Grădina Zoologică din Ostroveni se redeschide azi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grădina Zoo nu duce lipsă de vizitatori
Grădina Zoo nu duce lipsă de vizitatori

Au fost investite peste 1,6 milioane de euro în modernizări şi au fost achiziţionate noi specii. Redeschiderea a avut loc azi, cu ocazia Zilei Copilului. Râmnicenii vor descoperi un nou parc zoo, dotat la standarde europene.

Edilii spun că investiţiile de la Grădina Zoologică din cartierul Ostroveni a transformat acest amplasament în unul din cele mai moderne din ţară. Echipat la standarde europene parcul zoo a înghiţit peste 1,6 milioane de euro, din care 1,19 milioane de euro reprezintă fonduri alocate de Ministerul Mediului şi Pădurilor, restul fiind finanţat din bani de la bugetul local. „Este poate cea mai modernă Grădină Zoologică din ţară pentru că s-a investit serios în ea. Ne putem lăuda cu specii noi de animale dar şi cu dotări care rivalizează cu cele din occident. Avem de exemplu un cabinet medical cu sală de operaţii la standarde europene. Toate problemele animalelor de la zoo vor fi rezolvate pe loc de medicul unităţii cu instrumentar ultramodern", explică Romeo Rădulescu, primarul din Râmnicu Vâlcea. El mai spune că acum sistemul de încălzire centrală funcţionează la capacitate maximă, în special în zona terariului pentru reptile, unde, pe timpul iernii e nevoie de o temperatură mai ridicată. Tot în interiorul Grădinii Zoo a fost amenajată şi o sală în care se pot ţine cursuri şi seminarii legate de viaţa animalelor pentru cei mici şi nu numai.


Crocodili, şerpi şi urşi tibetani, noii locatari ai grădinii


Grădina s-a îmbogăţit cu noi chiriaşi. Cele mai viziate vor fi cu siguranţă reptilele nou achiziţionate, printre care se numără doi crocodili, iguane, şerpi şi alte animale cu sânge rece. Tot în amplasamentul grădinii zoo a fost construit şi un acvariu unde pot fi admirate diverse specii de peşti. Un urs tibetan, porci mistreţi şi un cerb lopătar, o oaie cu coamă dar şi o zebră fac parte din noii chiriaşi ai parcului zoo din Ostrovenu. „Grădina a fost de asemenea extinsă, iar fostul lac a fost reabilitat, acum fiind o microrezervaţie", explică primarul. Redeschiderea complexului a avut loc azi, cu ocazia sărbătoririi Zilei Copilului.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite