Râmnicu Vâlcea: „Galacticele“ intră în arenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: „Galacticele“ intră în arenă
Râmnicu Vâlcea: „Galacticele“ intră în arenă

Campioana României va participa mâine şi duminică, în Sala Polivalentă „Traian“, la primul turneu amical al verii, „Memorialul Constantin Stănculescu“. Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi va măsura forţele cu HC Roman, Tomis Constanţa şi campioana Serbiei, ORK Vrnjacka Banja.

În acest timp, fetele de la Rulmentul Braşov SE PREGĂTESC ÎN GERMANIA

Cu două săptămâni înainte de începerea Ligii Naţionale de handbal feminin, Oltchim organizează a patra ediţie a turneului internaţional „Memorialul Constantin Stănculescu“. Fetele antrenate de Radu Voina vor debuta astfel în prima competiţie neoficială înainte de startul sezonului, unde au ca obiectiv atât câştigarea Ligii Naţionale, cât şi accederea în finala Champions League.
La acest turneu amical, tehnicianul campioanei nu va pune accentul pe rezultate, ci va încerca să ruleze tot lotul pe parcursul celor trei jocuri, pentru a da şansa tuturor handbalistelor să evolueze. „Vom disputa trei meciuri care să ne ajute în pregătire. La acest turneu vom încerca să lăsăm toate fetele să joace. Nu ne aşteptăm la lucruri deosebite“, a declarat Voina.

Meci greu cu Tomis

Prima echipă cu care Oltchim se va confrunta mâine, Tomis Constanţa, s-a întărit semnificativ în această vară şi va lupta pentru un loc fruntaş în noul sezon. Cu alt antrenor pe bancă, Zoran Kurtes, dar şi cu jucătoare noi ca Janina Luca, Elena Avădani (Oltchim), Mihaela Crăcană (Oţelul) sau Andreea Tîlvâc (CSM Ploieşti), formaţia de pe Litoral promite că va fi cel mai puternic adversar al „galacticelor“ în campionatul viitor.
Cealaltă echipă din Liga Naţională, HCM Roman, nu se lasă mai prejos şi anunţă că se va bate şi ea pentru un loc în competiţiile europene. Formaţia pregătită de Cornel Bădulescu le-a achiziţionat până acum pe Mihaela Tivadar (Elda Prestigio - Spania) şi pe Marinela Gherman (Jolidon Cluj), urmând să mai facă şi alte transferuri în viitorul apropiat.
„Straniera“ competiţiei, Vrnjack Banja, se pregăteşte la Râmnicu Vâlcea de aproape o săptămână, pe baza protocolului de colaborare semnat în această vară între cele două echipe.

Rădulescu şi Gâlcă vor fi prezentate oficial

Cu ocazia acestui memorial vor fi prezentate oficial şi noile achiziţii ale campioanei României: Paula Rădulescu Ungureanu, portăriţa care îi va lua locul Luminiţei Huţupan Dinu, şi Ionela Gâlcă Stanca, pivotul care s-a reîntors la Vâlcea după un sezon petrecut la Rulmentul Braşov.
De asemenea, la Oltchim se mai află o jucătoare în probe, ucraineanca Olga Vaschuk, care va fi testată de gruparea olteană la acest turneu.



Programul competiţiei

Mâine
ORK Vrnjacka Banja - HCM Roman (ora 9.30)
Oltchim - Tomis Constanţa (ora 11.30)
Tomis - Vrnjacka Banja (ora 17.00)
Oltchim - HCM Roman (ora 19.00)

Duminică
Tomis - HCM Roman (ora 9.30)
Oltchim - Vrnjacka Banja (ora 11.30).
Festivitate de premiere (ora 13.00)

Află rezultatele de la Memorialul "Constantin Stănculescu" pe http://ramnicu-valcea.adevarul.ro

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite