Râmnicu Vâlcea: Fântânile publice sunt controlate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Fântânile publice sunt controlate
Râmnicu Vâlcea: Fântânile publice sunt controlate

   Toţi primarii din judeţ trebuie să inventarieze, de astăzi până pe 30 septembrie, toate fântânile publice pe care le au pe raza localităţilor şi să verifice potabilitatea apei.

    Fiecare primar va realize o situaţie cu fântânile, conform unui ordin emis azi de prefectul judeţului Remus Grigorescu. Această situaţie va fi transmisă până la data de 30 septembrie 2009 la Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea. „Primarii trebuie să transmită DSP locul unde se află fântâna publică şi data la care s-a efectuat ultima verificare a parametrilor apei. Verificarea apei din fântâni se face potrivit HG 974/2004 cel puţin o dată pe an de DSP Vâlce. Acolo unde se constată că apa nu e bună de băut trebuie să existe plăcuţe inscripţionate cu rezultatul verificării”, a declarat Remus Grigorescu. Acolo unde apa din fântână nu e bună de băut, primăria va lua toate măsurile necesare pentru refacerea calităţii apei. Până la remedierea situaţiei, medicii de familie trebuie să informeze oamenii asupra riscurilor la care se expun dacă folosesc apa necorespunzătoare şi a măsurilor pe care trebuie să le ia pentru a-şi proteja sănătatea. Potrivit aceluiaşi ordin, de la întâi octombrie DSP prin Serviciul de Evaluare a Factorilor de Mediu va realiza, prin sondaj, verificări în teritoriu care vor viza calitatea apei şi vor aplica amenzi în cazul în care se  constată abateri.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite