Faimoşii ceramişti din Horezu dau lecţii copiilor în tabere de olărit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii vor învăţa olărit de la ceramişti
Elevii vor învăţa olărit de la ceramişti

Dorind să promoveze „Oltenia de sub munte", o zonă de un pitoresc aparte, renumită şi pentru ceramica populară reprezentată prin „Cocoşul de Hurez", Primăria Horezu intenţionează să creeze tabere pentru copii unde aceştia să deprindă vechiul meşteşug al olăritului.

„Locaţia unde vom organiza aceste tabere este în imediata vecinătate a Mănăstirii Hurezi. Proiectul la care lucrăm este în faza de finalizare şi are în vedere organizarea de tabere de o zi, de două zile, de weekend sau de şapte zile. Meşteri populari renumiţi din zonă vor veni să predea elevilor arta modelării lutului. Ei vor învăţa pe copii cum să folosească roata olarului, cum să picteze elementele tradiţionale ale ceramicii. Dacă aceste activităţi se pot face în perioada mai călduroasă a anului, pe timpul iernii, taberele vor fi «la gura sobei». Copiii vor veni să înveţe arta ţesutului sau a confecţionării unor costume populare specifice zonei, tot în prezenţa unor artişti populari", a spus administratorul Primăriei Horezu, Ana Predoiu. Copiii vor fi cazaţi în pensiunile din imediata vecinătate a Manăstiri şi se vor bucura de un meniu specific zonei.


Record de turişti în 2011 la Horezu


La Târgul Internaţional de Turism Winter Holiday, de la Bucureşti, încheiat în urmă cu câteva zile, standul de prezentare al oraşului Horezu a fost finanţat din fonduri europene. Peste 1.500 de pliante scrise în limba română şi fraceză, hărţi turistice, flyere, broşuri, au constituit oferta hurezenilor din care nu a lipsit promovarea renumitului târg „Cocoşul de Hurez", dar şi a mănăstirilor, colecţiilor de artă populară, a unor evenimente tradiţionale. „Din ce în ce mai multe agenţii din ţară şi străinătate sunt interesate de oferta turistică a zonei depresionare Horezu. Pe parcursul acestui an, numărul turiştilor veniţi la Horezu a crescut simţitor. Această iniţiativă a taberelor de creaţie face parte dintr-un proiect mai amplu tot de promovare a zonei", a spus primarul oraşului, Constantin Niţu. Până acum, zeci de agenţii de turism din ţară şi străinătate s-au arătat interesate de oferta taberelor de creaţie. „Ca o ironie, nicio agenţie de turism din Vâlcea nu şi-a manifestat interesul, iar proiectul va avea ca parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean", a spus Ana Predoiu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite