Râmnicu Vâlcea: Copiii născuţi în Maternitate, mai bolnăvicioşi din cauza mamelor anemice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gravidele nasc copii din ce in ce mai sensibili
Gravidele nasc copii din ce in ce mai sensibili

Mai mult de jumătate dintre copiii care s-au născut de la începutul anului sunt anemici. Cu toate acestea numărul naşterilor a crescut în 2009 faţă de 2008.

În această dimineaţă medicul ginecolog Daniela Rancea, de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Râmnicu Vâlcea abia ieşise din sala de naşteri. „Mai mult de jumătate dintre copiii care s-au născut anul acesta provin din mămici care prezintă anemii. Mamele nu se alimentează corespunzător, iar acest lucru se resimte asupra noului-născut. Micuţii se adaptează mai greu, se îmbolnăvesc mai frecvent şi au o imunitatate mai scăzută", a spus dr. Daniela Rancea, făcând referire la cei 21 de copii care s-au născut de la începutul lui 2010 până astăzi. Medicul ginecolog pune anemiile pe seama crizei sociale. „Deşi în anul 2009 am avut 2556 de naşteri, faţă de anul 2008 când au fost 2460 de naşteri la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, majoritatea noilor născuţi anul trecut, iar situaţia se repetă şi anul acesta, provin de la gravide anemice, starea de anemie transmiţându-se de la mamă şi asupra noului născut", a mai spus dr. Rancea.


Vasile, primul copil din 2010, născut prin cezariană


Astăzi, primul bebeluş care s-a născut la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Râmnicu Vâlcea, a primit vizita frăţiorului său mai mare. „E aşa de mic! Spune-mi dacă şi eu am fost tot aşa", a spus Ştefan, de 3 ani, văzând mogâldeaţa din braţele mamei. În prima zi a lui 2010, primul bebeluş care a venit pe lume a fost băieţelulul Nicoliţei Scărlătescu (31 ani), din Fârtăţeşti. Micuţul a avut greutatea de 3,800 kg. şi s-a născut prin cezariană. „Ni l-am dorit foarte mult. Celălalt copil, Ştefan, era nerăbdător şi ne întreba când va veni mai repede fratelui lui, să aibă cu cine se juca", a spus de pe patul spitalului Nicoliţa Scărlătescu. Femeia este şomeră, iar soţul ei lucrează în construcţii. În ziua de 1 ianuarie 2010 s-au născut nouă copii. Varga Olimpia, din Ocnele Mari a născut o fetiţă de 3,400 Kg. „Este primul copil şi îl dorim foarte mult. Chiar dacă este criză, copiii ne aduc bucurie în case"

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite