Râmnicu Vâlcea: Dascălii vor să ceară în instanţă banii pentru cărţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Dascălii vor să ceară în instanţă banii pentru cărţi
Râmnicu Vâlcea: Dascălii vor să ceară în instanţă banii pentru cărţi

Până la această dată, profesorii vâlceni nu au primit cei o sută de euro pentru achiziţionarea materialelor didactice.

Cadrele didactice sunt nemulţumite şi afirmă că vor face noi demersuri pentru a primi banii, pe care speră să îi recupereze până la sfârşitul anului.  
Lucian Marinescu, liderul de sindicat al profesorilor afiliaţi la Fereaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a declarat că deşi au făcut mai multe adrese către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) nu au primit niciun răspuns. „Noi am încercat de nenumărate ori să obţinem un răspuns pozitiv din partea MEC însă fără sorţi de izbândă. Încă nu ştim nimic despre aceşti bani, dar sperăm să îi mai putem recupera până la sfârşitul lui 2009”, a declarat pentru Adevărul de Seară, Lucian Marinescu.  Timp de trei ani, toate cadrele didactice din judeţul Vâlcea au primit echivalentul în lei a 100 de euro, bani ce erau acordaţi de MECI pentru achiziţionarea de materiale didactice. „În acesată categorie se încadrează toţi educatorii, învăţătorii şi profesorii calificaţi sau titulari. Ei primesc acest ajutor bănesc pentru o mai bună desfăşurare a activităţii lor didactice”, completează Lucian Marinescu.


Profesorii trebuie să justifice pe ce au cheltuit banii


Cei 100 de euro se acordă anual, o singură dată, dascălii prezentând ulterior facturi fiscale şi bonuri de casă pentru a justifica modul în care au cheltuit suma respectivă. „Anul trecut am primit suma respectivă în luna martie. În acest an, nu am mai primit nimic. Aproape că se termină anul, şi ar trebui să depunem cererile pentru 2010. Vom strânge semnături şi vom da guvernul în judecată”, a declarat Florin Popa, preşedintele Federaţiei Sindicatului de Invăţământ „Spiru Haret”. Din banii primiţi de la minister dascălii ar fi trebuit să îşi procure cărţi ajutătoare, culegeri şi materiale didactice. „Este bătaie de joc să nu ne mai dea nici bruma aceasta de bani de care aveam nevoie pentru a ne cumpăra cărţi. Eu predau limba română şi o parte din salariul meu ajunge în fiecare lună în librării, pe culegeri şi diferite cărţi de specialitate. Aşa că, acei bani erau de mare ajutor”, a declarat Ioana Popa, profesoară la Colegiul de Informatică Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite