Râmnicu-Vâlcea: Craterul s-a mărit la Ocnele Mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu-Vâlcea: Craterul s-a mărit la Ocnele Mari
Râmnicu-Vâlcea: Craterul s-a mărit la Ocnele Mari

Fenomenul de prăbuşire controlată din Câmpul I de la Ocnele Mari a evoluat de aseară până astăzi. Suprafaţa de prăbuşire a terenului a ajuns la aproape un hectar, iar nivelul saramurii a crescut în craterul format în urma surpărilor. GALERIE FOTO



Profesorul Florian Zamfirescu, specialistul care studiază fenomenul de prăbuşire de la Ocne a declarat astăzi, că există posibilitatea ca în crater să aibă loc, în perioada următoare, căderi mai mari de 40.000 de metri cubi de pământ. „În aceste condiţii saramura poate da pe afară, deoarece nivelul în crater e de 40.000 de metri cubi. Există şi posibilitatea ca cele trei pompe care duc saramura în lacul din Câmpul II să se înfunde”, a precizat Zamfirescu. Autorităţile au săpat în zona sudică a craterului un canal la o adâncime de trei metri, în care va fi introdusă o conductă cu un diametru de un metru care va prelua saramura din crater, în cazul în care ea va fi pe punctul să dea pe afară. „La baza craterului o să facem un canal care să preia şocul de saramură. Saramura va fi deversată prin conductă în lacul nou”, a explicat profesorul. Astăzi, în şedinţa de Guvern va fi prezentată situaţia de la Ocnele Mari şi autorităţile vâlcene sperăm să se găsească soluţii financiare pentru a continua construcţia celor 20 de case care se fac în cartierul Căzăneşti pentru sinistraţi.

 

 

 

 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite