Râmnicu Vâlcea: Circulaţia s-a redeschis pe ambele sensuri pe Valea Oltului (UPDATE)
0
La ora 15.30 circulaţia pe valea Oltului a fost reluată. În momentul de faţă se circulă pe ambele sensuri de mers.
Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea căpitanul Cătălin Popescu spune că au fost scurgeri minore de metanol, motiv pentru care, pentru a evita producerea unui incendiu în momentul ridicării cisternei s-a acţionat cu stingătoare cu pulbere şi dioxid de carbon.
Soferul cisternei rasturnate azi dimineata pe DN7 este un cetatean slovac Marian Chialai, de 27 de ani. Conducatorul auto a intrat cu viteza într-o curba, motiv pentru care a lovit parapetul de pe marginea drumului si s-a rasturnat blocând circulatia pe sensul ce leaga Râmnicu Vâlcea de Sibiu. Slovacul a fost grav accidentat suferind traumatisme craniene si toracice. Între orele 9.00 si 10.30 circulataia pe Valea Oltului a fost închisa pe ambele sensuri de mers pentru ca echipe de specialisti de prima cercetare si evaluare chimica, biologica, radiologica si nucleara au facut verificari, constantânc ca din cisterna rasturnata s-a scurs doar motorina si antigel.
Substanta transportata este extrem de toxica, în cazul unor scurgeri, pe o raza de 200 de metri putând chiar letala pentru persoanele care o inhaleaza. De asemnea specialistii spun ca metanolul este extrem de inflamabil