Râmnicu Vâlcea: Cel mai mare laborator de criogenie din Europa şi-a găsit proiectant şi constructor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona in care va fi construit noul centru
Zona in care va fi construit noul centru

Licitaţia pentru proiectarea şi construirea celui mai mare laborator de cercetări criogenice din Europa a fost câştigată de o firmă românească. Peste 47 de milioane de lei vor primi specialiştii firmei de construcţii pentru acest proiect.

Romib SA, din Ilfov, va proiecta şi construi laboratorul de ultimă generaţie, în care cei mai buni specialişti ai ţării vor încerca să ajute la crearea reactorului experimental cu fuziune nucleară de la Cadarache, din sudul Franţei. Licitaţia, organizată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, a fost câştigată de ilfoveni cu un preţ de 47,39 de milioane de lei, fără TVA, în condiţiile în care bugetul total pentru această investiţie este de 61,8 milioane de lei, din care 50 de milioane sunt finanţare nerambursabilă de la Uniunea Euorpeană  „Vom construi la Râmnicu Vâlcea cel mai mare Centru de Criogenie din Europa. El va fi unul printre puţinele din Europa care va avea ca scop principal dezvoltarea de noi alternative energetice, bazate pe tehnologii de stocare a hidrogenului“, a explicat Ioan Ştefănescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice din Râmnicu Vâlcea, beneficiarul investiţiei.

Centrul e important pentru toată Uniunea Europeană

Laboratorul de temperaturi scăzute pentru aplicaţii criogenice va fi realizat în 22 de luni de la data desemnării constructorului. „Proiectul nu e important doar pentru Râmnic sau pentru România, ci pentru toată zona UE. Aici se va dezvolta cel mai mare laborator de criogenie nu doar pe izotopi, ci şi în domeniul public şi în cel medical“, a precizat Ştefănescu. Cercetările care se vor face în noul laborator din Râmnic vor ajuta şi la realizarea reactorului cu fuziune nucleară din Franţa. Centrul de criogenie va crea şi noi locuri de muncă. 20 specialişti şi cercetători vor lucra în laboratorul de temperaturi scăzute.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite