Râmnicu Vâlcea: Andra Dima va studia aeronautica în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Andra Dima va studia aeronautica în Marea Britanie
Râmnicu Vâlcea: Andra Dima va studia aeronautica în Marea Britanie

Tânăra a reuşit să intre la Imperial College London, una din cele mai importatnte universităţi din Marea Britanie. Spune că îşi doreşte să ajungă cât de sus poate şi are încredere în forţele proprii. Este unul din elevii  ce anul acesta a luat bacul cu nota 10.

Andra va pleca în toamnă în Anglia pentru a urma facultatea pe care şi-a dorit-o. La Imperial College London tânăra va urma specializarea „Inginerie Aeronautică” şi speră să devină un bun profesionist în acest domeniu. „În liceu mi-a plăcut foarte mult fizica, am participat la mai multe olimpiade unde am obţinut rezultate foarte bune. Îmi place şi matematica, dar sunt de părere că fizica are mai multe aplicaţii practice”, povesteşte Andra Dima. Eleva vâlceană a ajuns să aplice la mai multe universităţi din străinătate după ce a susţinut examenele necesare şi le-a luat cu brio. „Am dat teste la matematică, chimie, fizică. Nu au fost grele, au fost doar mai competitive, în sensul că trebuiau rezolvate multe probleme într-un timp foarte scurt”, explică Andra. Tânăra s-a descurcat atât de bine încât a fost admisă în cadrul unui program de finanţare al cursurilor de către Guvernul britanic. „E simplă procedura. Ei îţi acordă un împrumut pentru studii, pe care îl plăteşti după terminarea facultăţii pe o perioadă mai îndelungată. Banii aceştia acoperă doar studiile. Restul de cheltuieli vor trebui acoperite de către familie”, povesteşte Andra.


„Încercăm să găsim sponsori”
Cu toate că taxele de studiu  în Marea Britanie vor fi suportate  prin intermediul grantului pe care Andra l-a câştigat ea va trebui să îşi finanţeze singură cazarea şi celelalte cheltuieli. „Încercăm să găsim sponsori care să mă ajute cu această bursă. Odată ajunsă acolo sunt sigură că o sa îmi găsesc un job”, spune Andra Dima plină de încredere. Ea povesteşte că facultatea va dura patru ani, iar aceşti ani de studii includ şi masterul. La sfârşitul acestei perioade speră să devină o specialistă în aeronautică şi să îşi facă o carieră prin care să îşi ajute părinţii de acasă.


Pasiune pentru muzică
Pe lângă preocupările sale şcolare, Andra povesteşte că adoră să cânte la orgă. „Am făcut un an de muzică la Şcoala Populară de Artă din Râmnicu Vâlcea. Îmi place să cânt şi să dansez, pentru că acest lucru mă relaxează foarte mult”, mărturiseşte tânăra studentă. Andra spune că o preocupă foarte mult mediul înconjurător. Voluntar al Centrului Europe Direct din Râmnicu Vâlcea, tânăra a participat la numeroase acţiuni de protejare a mediului şi de conştientizare a opiniei publice în legătură cu poluarea.


Întrebări şi răspunsuri
Te gândeşti ca după studii să lucrezi în ţară?
A.D.: În momentul acesta pot spune că nu. Aş vrea să îmi fac o carieră în una din ţările vestice, pentru că acolo ştiu că pot pune în practică tot ce am învăţat, iar munca se răsplăteşte pe măsura eforturilor depuse. Vreau să îmi ajut părinţii şi doar aşa cred că o pot face.
Cât de repede o să te adaptezi printre străini?
A.D.: Cred că o sa mă obişnuiesc foarte repede. Ştiu de la prieteni care învaţă acolo că profesorii te ajută să te integrezi şi mai ales să înţelegi cursurile. Nu o să fie o problemă de adaptare pentru că în Centrele universitare importante se găsesc studenţi din toate ţările Europei.

Ce-i place: Caut experienţele noi din care să învăţ lucruri interesante. Îmi plac provocările intelectuale şi îmi place să pun în practică tot ceea ce învăţ.
Ce nu-i place: Urăsc ipocrizia şi ipocriţii. Prefer persoanele sincere, care îţi spun tot ceea ce gândesc şi nu îşi ascund intenţiile.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite