Râmnicu Vâlcea: Big Brother se extinde în tot oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Râmnicul va deveni din această vară unul din cele mai supravegheate oraşe din ţară. Primăria are de gând să instaleze un număr de 80 de camere de luat vederi pe majoritatea străzilor din oraş. Sistemul ar trebui să pună capăt infracţionalităţii stradale.

Râmnicenii vor fi, din vară, cei mai supravegheaţi români. 80 de camere de supraveghere stradale îşi vor aţinţi obiectivul asupra străzilor din muncipiu, scutindu-i pe trecători de grija portofelului. Primăria din Râmnicu Vâlcea a reuşit să obţină aprobarea pentru modernizarea şi extinderea sistemului de supraveghere video pentru mai multe zone importante din municipiu, iar acum se aşteaptă fondurile necesare pentru realizarea acestui obiectiv. „Potrivit proiectului aprobat de noi încă de anul trecut, valoarea investiţiei este de 3,4 milioane de lei, finanţată din bani europeni. Consiliul Local are obligaţia de a acoperi doar o cotă de cofinanţare de 2% precum şi cheltuileile neeligibile", explică Romeo Rădulescu, primarul din Râmnicu Vâlcea. Proiectul de extindere al acestor camere de supraveghere primeşte această finanţare alături de alte lucrări de infrastructură prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană de care beneficiază municipiul.


Dispecerat ultramodern


Oficialii din primărie spun că proiectul pilot s-a dovetit un succes. În urmă cu doi ani, mai multe camere de supraveghere au fost înstalate în zona centrală a oraşului, iar de atunci, spun autorităţile rata infracţionalităţii stradale a scăzut. Şi reprezentanţii poliţei comunitare susţin că noul sistem instalat deocamdată în centru este folositor. Surse din instituţie susţin că dispeceratul de va fi înfiinţat după montarea celor 80 de camere va fi folosit în comun cu cei de la Poliţia Municipiului. Cetăţenii, pe de altă parte, spun că ar fi fost mai bune camerele rutiere. „La câte accidente se întamplă în oraş cred că erau mai eficiente unele care să supravegheze maşinile, nu trotuarul. Nu ştiu să vă spun dacă mă simt mai în siguranţă aşa supravegheat video, dar atâta timp cât nu ni se cer bani în plus la impozite nu văd o mare problemă în montarea sistemului", spune Adrian Stroe, de 30 de ani din Râmnicu Vâlcea.


 „Potrivit proiectului aprobat de noi încă de anul trecut, valoarea investiţiei este de 3,4 milioane de lei, finanţată din bani europeni", Romeo Rădulescu, primar

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite