Undă verde pentru Aqua Parcul din Ostroveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost aprobat proiectul de modernizare a bazei de agrement.  Investiţia se ridică la peste şase milioane de euro şi ar trebui finalizată în 18 luni. Edilii spun că vor accesa fonduri europene şi guvernamentale.

S-a aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie la baza de agrement ostroveni. Aleşii locali din Râmnicu Vâlcea au votat pentru costruirea în perimetrul ştrandului a unor bazine acoperite în valoare totală de 6,1 milioane de lei. Potrivit edililor din Râmnic, complexul acoperit va avea bazine cu apă dulce, grote cu apă sărată, duşuri, saună şi zone de relaxare. În plus, faptul că va fi complet climatizat va face ca ştrandul să fie deschis pe tot parcursul anului, mai arată autorităţile locale. Potrivit proiectului aprobat de către consilierii locali, construcţia propusă pentru acoperirea bazinului va fi una de tip monobloc cu doup voule diverite. Bazinul existent va fi compartimentat astfel încât să asigure un abzin cu apă dulec cu o suprafaţă de 375 de metri pătraţi şi două bazine cu apă sărată, unul pentru adulţi cu suprafaţa de 305 metri pătraţi şi altul pentru copii, cu u suprafaţă de 50 de metri pătraţi. Proiectul pregătit de specialiştii din primărie mai arată că vpr exista vestiare, duşuri şi grupuri sanitare moderne dar şi o zonă destinată şezlogurilor de peste 1300 de metri pătraţi. La etajul costrucţiei se va amenaja un bar şi o cafenea, precum şi o sala de fitness. Edilii spun că sursele de finanţare ale acestei investişii vor venii, în proporţie de 98% din bugetul de stat şi Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Durata investiţiei este de 18 lei de la semnarea contractului de finanţare.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite