Râmnicu Vâlcea: Jaf ca în filme: Au spart un bancomat şi au fugit cu banii şi cu pistolul paznicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bancomatul spart se află la intrarea în sediul Hidroelectrica
Bancomatul spart se află la intrarea în sediul Hidroelectrica

Jaful a avut loc în această dimineaţă la ora 4.00. Hoţii l-au bătut pe agentul de la punctul de pază al Hidroelectrica, i-au luat pistolul din dotare şi au spart bancomatul BCR din incintă. Poliţia a instituit filtre la toate ieşirile din oraş.

Cinci persoane mascate au dat lovitura în această dimineaţă în jurul orei 4.00.  la bancomatul aflat în incinta punctului de pază de la intrarea în sediul Hidroelectrica SA din cartierul Nord. Hoţii au reuşit să imobilizeze paznicul, să îl deposedeze de pistol şi de muniţia din dotare şi apoi să spargă bancomatul. "Totul a durat câteva minute, hoţii ştiind cum şi unde să acţioneze. Paznicul a fost lovit şi legat cu propria curea şi apoi incuiat in toaleta punctului de pază. Se pare că au fost cinci persoane care au acţionat. Agentul de pază ne-a declarat că trei dintre aceştia au pătruns peste el în cabină, iar alţi doi aşteptau în maşina pornită în faţa porţii instituţiei. După ce au scăpat de paznic hoţii au tăiat bancomatul cu flexul şi au plecat cu banii şi pistolul agentului de pază", explică subcomisarul Emilian Muşulete, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. El mai spune că oamenii legii au instituit filtre la toate ieşirile din oraş. 

Află în ediţia tipărită a Adevărului de Seară de azi mai multe detalii despre acest jaf spectaculos.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite