Autovehicule furate din Italia şi Spania, depistate de poliţiştii vâlceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu câteva zile, în cadrul unei acţiuni de prevenire organizată de poliţiştii din Călimăneşti a fost descoperit un tânăr care conducea o maşină furată.

Poliţiştii din au identificat, un autoturism marca VW Golf, condus de Florin S., de 23 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, iar la verificarea autovehiculului în bazele de date ale poliţiei s-a constatat că numerele de înmatriculare aplicate erau false, autoturismul figurând ca fiind furat din Spania în anul 2010. „Pe numele conducătorului auto a fost deschis un dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul I.P.J. Vâlcea, în vederea clarificării situaţiei juridice a acestuia”, a precizat subinspectorul Cristina Hănulescu. De asemenea, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi de către reprezentanţii Registrului Auto Român Vâlcea, că la sediul instituţiei din municipiul Râmnicu Vâlcea s-a prezentat o persoană care intenţiona să omologheze o motocicletă marca Suzuki, fabricată în anul 1998, despre care sunt suspiciuni că ar fi furată. În urma verificărilor în bazele de date ale poliţiei s-a constatat că aceasta figura ca fiind furată din Italia în anul 2006. Motocicleta a fost lăsată în custodia lui Florin C., din municipiul Râmnicu Vâlcea, fiind persoana care a prezentat-o la Registrul Auto Român, iar situaţia juridică a motocicletei urmează să fie stabilită prin corespondenţă cu autorităţile din Italia.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite