Râmnicu Vâlcea: Noul Aqauparc al Olteniei costă 33,6 milioane lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Noul Aqauparc al Olteniei costă 33,6 milioane lei
Râmnicu Vâlcea: Noul Aqauparc al Olteniei costă 33,6 milioane lei

   În staţiunea Călimăneşti-Căciulata se va amenaja un parc acvatic cu centru de relaxare, o zonă de agrement şi sport, în cadrul proiectului „Mirajul Oltului”, finanţat cu fonduri europene.

    Infrastructura de agrement va fi extinsă în staţiunea turistică Călimăneşti-Căciulata, în perioada următoare. Reprezentanţi ai primăriei oraşului Călimăneşti, împreună cu cei ai Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea au realizat un proiect prin care au obţinut finanţare ca să dezvolte turismul din staţiune. Proiectul denumit „Mirajul Oltului – Extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti-Căciulata” a fost depus pe Programul Operaţional Regional 2007-2013, iar banii vin prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. Consilierii judeţeni, întruniţi în şedinţă ordinară, pe 31 iulie, au aprobat, indicatorii tehnico-economici din studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii. „Valoarea totală a investiţiei e de 33.604.588 lei, bani europeni. Vrem să creştem atractivitatea staţiunii în rândul turiştilor şi să prevenim degradarea resurselor balneare”, a declarat Ion Câlea, preşedintele CJ Vâlcea.


 Parcul acvatic va fi fin centrul staţiunii


  „Vin de 15 ani, aici la tratament şi fac cură cu apă. Din păcate, baza de tratament a rămas aceeaşi şi spaţiile de cazare de la hoteluri lasă de dorit. Dacă se fac aceste parcuri e extraordinar, dar să se facă investiţi şi la bazele de tratament”, a declarat Ioana Piţigoi, de 60 de ani din Bucureşti. Autorităţile vâlcene susţin că au ales staţiunea Călimăneşti-Căciulata pentru implementarea proiectului deoarece este o zonă de importanţă naţională, cunoscută pentru valoarea apelor minerale, încă de pe vremea dacilor şi romanilor. Staţiunea e cunoscută, atât în ţară cât şi în strinătate. Conform proiectului va fi amenajat un parc acvatic şi un centru de relaxare, în centrul staţiunii, pe strada Calea lui Traian, pe malul drept al râului Olt. Complexul acvatic va cuprinde mai multe piscine, o zonă de fitness, spaţiu pentru minigolf, săli de masaj şi saună. În cartierul Jiblea din Călimăneşti va fi amenajt parcul de agrement şi sport. El va fi amplast pe malul stâng al râului Olt, pe varianta DN7 care ocoleşte oraşul Călimăneşti. Aici vor fi construite două terenuri de sport, un debarcader pentru vaporaşe, pontoane pentru bărci şi hidrobiciclete şi alte ambarcaţiuni de agrement. Parcul va avea iluminat nocturn ornamental de promenadă şi vor fi montate hărţi electronice cu staţiunea, obiectivele de interes şi traseele turistice din apropiere. Parcurile trebuie să fie gata în 18 luni.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite