Râmnicu Vâlcea: Amenzile poliţiştilor comunitari, nule în faţa legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa statutului de funcţionari publici îi împiedică pe comunitari să aplice sancţiuni susţinute legal. Liderul de sindicat al oamenilor în uniformă ai primăriei spune că, deşi sunt madatate de primar, amenzile aplicate de comunitari ar putea fi contestate cu uşurinţă în instanţă.

Liderul sindicatului poliţiştilor comunitari locali „Prolex Vâlcea" Vali Fierariu spune că oamenii în uniformă ai primăriei sunt încadraţi ca şi personal contractual, fără a avea statut de funcţionari publici, lucru ce nu le dă dreptul să aplice amenzi şi nici nu le conferă o protecţie în faţa unui eventual ultraj. „Chiar dacă Legea poliţiei comunitare prevede că cei care lucrează ca agenţi să fie încadraţi ca funcţionari publici, la Râmnicu Vâlcea ei sunt inscrişi la ITM ca personal contractual. Atribuţiile noastre, ca poliţişti comunitari reprezintă 80% din atribuţiile funcţionarilor publici aşa că nu văd nici o problemă în a ne încadra în această categorie", explică vicepreşedintele sindicatului Prolex Vâlcea. În acest moment, la Poliţia Comunitară din Râmnicu Vâlcea lucrează un număr de 174 de salariaţi, dar sindicalistul spune că există un plan de disponibilizare a 20 de angajaţi.


În proces cu Primăria


Alecu Deaconu, directorul poliţiei comunitare spune că toate amenzile aplicate de poliţiştii comunitari sunt făcute prin intermediul unui mandat emis de primar deci sunt legale. „Nu există contravenţie pe care un poliţist comunitar să nu o poată aplica. Există o dispoziţie a primarului în acest sens care este perfect legală", explică directorul Poliţiei Comunitare. În schimb, liderul de sindicat afirmă că dispoziţia respectivă nu are valoare atâta timp cât cei care nu o aplică nu sunt funcţionari publici. „Noi am acţionat primăria în judecată şi în aceste zile avem un termen la Tribunal. Cerem trecerea noastră pe posturi de funcţionari publici şi recunoaşterea drepturilor ce revin din această calitate", spune Vali Fierariu.


 Reduceri salariale
Anul acesta salariile poliţiştilor comunitari au fost reduse cu 300 de lei, ce reprezenta un spor acordat de primărie şi retezat de Curtea de Conturi. În acest moment, câştigurile în Poliţia Comunitară se situează între 650 şi 800 de lei. Oamenii în uniformă ai primăriei vor suferi aceleaşi tăieri salariale ca toţi bugetarii.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite