Râmnicu Vâlcea: Portret: Adrian Mitrea, un talent ce aspiră la Fanfara Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este un adevărat artist, iubeste muzica şi pictura. Se pregăteşte să devină un membru de bază al Fanfarei Gabriel Chabroschi, luând lecţii de muzică la Palatul Copiilor.

Profil:
Născut : 18 decembrie 2000 la Râmnicu Vâlcea
Educaţie: Elev la şcoala Generală I. Gh. Duca din Râmnicu Vâlcea, clasa a IV-a
Idealuri: Să devină un fanfarist de excepţie

Elevul de clasa a IV-a se declară un admirator înfocat al Fanfarei Copiilor şi spune că se pregăteşte intens pentru a fi un membru al ei. În urmă cu aproape un an Adrian s-a inscris la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea pentru a urma mai multe cursuri. „ Iniţial m-am înscris la cursurile de traforaj. Îmi place foarte mult să construiesc diverse lucruri, iar eu doream să urmez un curs de construcţie a aeromodelelor. Mi-a plăcut şi cursul de muzică şi pentru că nu am avut destul de mult timp la dispoziţie a trebuit să renunţ la traforaj", explică Adrian. El mai povesteşte că în momentul de faţă învaţă muzică la orgă împreună cu profesorul Constantin Andrei, conducătorul fanfarei copiilor. „Deocamdată învăţ să cânt la orgă şi îmi place foarte mult. Primele ore au fost mai grele, dar am reuşit să învăţ notele muzicale iar acum mi se pare totul simplu. Prima melodie pe care am învaţat-o este Periniţa", povesteşte Adrian Mitrea. El susţine că în câteva luni va deveni şi membru al famfarei şi va trebui să îşi aleagă un instrument. „Vreau foarte mult să cânt în famfară. Naşul meu, care locuieşte în Sibiu cântă în Fanfara Militară şi de fiecare dată când ne întâlnim îmi povesteşte cum e să fi membru al unei fanfare", povesteşte Adrian.


Pasionat de pictură şi fotografie


Adrian Mitrea spune că pe lângă dragostea sa pentru muzică el este pasionat de pictură şi fotografie. „Îmi place foarte mult să pictez peisaje. Mă inspir din natură în toate creaţiile mele", explică Adrian. El mai spune că îi place foarte mult şi fotografia şi că multe din pozele făcute de el la recitalele fanfarei sunt expuse la Palatul Copiilor. „Sunt imagini făcute de mine, prelucrate puţin pe calculator şi scoase la imprimante", explică Adrian Mitrea, ce mai povesteşte că îi place foarte mult să îşi petreacă timpul liber în faţa calculatorului. El spune că îi place foarte mult să fie în contact cei de la Palatul Copiilor şi să socializeze. „Faptul că mă întâlnesc în fiecare zi cu prietenii mei mă face să vin aici mereu şi să îmi placă ceea ce fac", afirmă elevul de clasa a IV-a. El mai povesteşte despre colegii săi de la şcoală că îl încurajează şi că mereu sunt alături de el. „Doamna învăţătoare mă înţelege atunci când merg la repetiţii şi îmi spune că am talent",spune Adrian. El susţine că i-ar place să îşi expună fotografiile şi picturile sale, însă că această pasiune a sa va mai aştepta pentru că îşi doreşte neapărat să intre în famfară.


Întrebări şi răspunsuri:


Ce instrument ai dori să ai la Fanfară?
Mi-ar place să cânt la clarinet şi o să mă pregătesc pentru acest instrument. Deocamdată studiez alături de profesorul meu de muzică de la Palatul Copiilor şi sper ca în câteva luni să fiu în fanfară.

Ai timp liber?
Da, şi mi-l ocup cu calculatorul şi celelalte pasiuni ale mele, fotografia şi pictura. În rest ies la plimbare cu prietenii, mergem în parc şi profităm de vremea bună de afară.

Ce-i place: Să meargă cuprietenii în parc, să se plimbe şi să facă fotografii în momentele importante. Iubeşte animalele şi s-ar juca la nesfârşit cu căţeii.
Ce nu-i place: Nu suportă violenţa şi nici oamenii care vorbesc prea tare. Nu îi place cei care ţipă ca să se facă înţeleşi.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite