Râmnicu Vâlcea: Viaţă de orăşean: Pe strada Argintari se "înoată" prin noroi mai rău decât la ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada Argintari arată ca în secolul 19
Strada Argintari arată ca în secolul 19

Locuitorii de pe strada Argintari se afundă în nămol după fiecare dezgheţ, ori ploaie, iar vara se îneacă în norii de praf.

Pe strada Argintari din cartierul Petrişor, din Râmnic, sunt aproximativ 100 de case. În zonă au apărut, în ultimii doi ani, foarte multe vile, cu toate că nu e asfalt şi nici canalizare. „Vă place ce drum avem? E groaznic. Plin de gropi şi noroi. Stăm la oraş, dar nu avem condiţii. Parcă locuim în grotă", spune Ana Tincu. Strada e neasfaltată pe o porţiune de trei kilometri. Şoferii se feresc să nu dea în gropi, iar pietonii să nu fie stropiţi de noroi. „La noi e durere acum cu noroiul. Vara ne omoară praful", spune Ion Florescu.


Doar canalizare


Locuitorii din zonă au mers în audienţă la primărie în repetate rânduri şi au solicitat să li se asfalteze drumul şi să se bage canlizare. „Acum au început lucrările la canalizare din celălalt capăt al străzii. Ni s-a promis că după ce le termină toarnă şi asfalt", precizează Jian Dobroiu. Din cauza drumului prost societatea de transport Eta SA care aparţine primăriei are o singură cursă pe zi, în zonă. „Avem un singur autobuz 3 de la Eta care vine o dată pe zi la ora 7.30, când se duc copiii la şcoală. Mergem cu particularii care ne iau 4 lei pe cursă", zice Ana Tincu. Strada Argintari e prinsă în planul de investiţii al primăriei cu lucrări la reţeaua de apă şi canalizare, în valoare de 337.000 lei, încă de anul trecut.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite