Un motociclist de 25 de ani, mort într-un accident rutier petrecut pe un drum judeţean din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a murit, luni 29 iunie, într-un accident rutier petrecut pe un drum judeţean de la ieşirea din Filipeştii  de Târg, către Călineşti. În accident au fost implicate o motocicletă cu o autoutilitară.

”Din primele verificări, un motociclu condus de un tânăr de 25 de ani, pe DJ101P, în comuna Filipeştii de Târg, către DJ720, a intrat în coliziune cu o autoutilitară, ce circula în acelaşi sens şi care s-ar fi angajat în efectuarea manevrei de întoarcere spre stânga”, potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Prahova.

Motociclistul, găsit inconştient de către echipajul de la Ambulanţă, nu a răspuns la manevrele de resuscitare.

Conducătorul autoutilitarei a avut rezultat negativ la testarea cu aparatul etilotest, anunţă Poliţia Prahova. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier şi luarea măsurilor legale

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite