Navetiştii vor veni la Ploieşti cu RATP-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
RATP testează piaţa "externă"
RATP testează piaţa "externă"

Autobuzele RATP Ploieşti vor fi folosite, începând cu luna noiembrie, şi pentru transportul navetiştilor din comunele învecinate cu municipiul, respectiv Bucov, Blejoi şi Pleaşa.

În cazul ultimei localităţi, singurul operator de transport are suspendată activitatea din luna august, în urma unui control al poliţiştilor şi al RAR, pentru că nu avea licenţă, astfel că sute de elevi şi angajaţi au fost nevoiţi să meargă la Ploieşti cu "ia-mă, nene" sau cu ce s-a descurcat fiecare.

Săptămâna aceasta, consilierilor ploieşteni le vor fi supuse la vot tarifele pentru transportul public pe aceste rute. Potrivit poiectului de hotărâre, preţul unui bilet RATP pentru o cursă Ploieşti - Bucov - Pleaşa ar putea fi de 2 lei, inclusiv TVA, în timp ce tarifele la abonamentele lunare vor fi de 60 lei pentru ruta Ploieşti - Bucov, respectiv 80 de lei pentru traseul Ploieşti - Pleaşa. Mai ieftin este biletul Ploieşti  - Blejoi, aproximativ 1,8 lei, iar abonamentul lunar 72 de lei.

Timp de câteva luni, pentru a testa piaţa, cursele vor fi efectuate doar în zilele lucrătoare şi într-un  număr redus.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite