Traficul de persoane în Prahova, mai amplu decât în statistici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărăcia și nivelul scăzut al educaţiei a trasformat zeci de prahoveni în victime ale traficului de carne vie. Recrutarea se face, de regulă, prin oferte pentru locuri de muncă bine remunerate, propunerile traficanţilor fiind considerate atractive.

Nu de puține ori însă, odată ajunse la destinație, fetele sunt sechestrate, înfometate, maltratate și obligate să se prostitueze.

O metodă mult mai „eficientă" este seducția. Tinerele se îndrăgostesc de traficanți și apoi se profită de starea lor emoțională. „În prezent, avem în evidență circa 75 de victime din Prahova ale traficanților, însă numărul acestora este cu siguranță mai mare, dar sunt cazuri nedeclarate", a declarat Maria Pantaia, coordonatorul Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Prahova. „Mai nou, potrivit legii 678/2001, clienții unor fete care sunt obligate să se prostitueze și care nu denunță acest lucru riscă să își petreacă între 6 luni și 3 ani în închisore, dacă se demonstreză că știau despre situația acelor tinere", a  mai spus Maria Pantaia.  

Cerșetoria - „tratamentul" oferit persoanelor cu handicap

Traficanții sunt interesați și de copii, aceștia fiind puși să cerșească. Minorii provin din familii dezorganizate și uneori sunt încredințați traficanților chiar de către proprii părinți. Tot pentru cerșetorie sunt folosite și persoanele cu dizabilități cărora li se promite un tratament în străinătate. Din păcate, nu sunt duși la niciun doctor.

Victimele traficului de persoane sunt consiliate de către reprezentanții centrului amintit, li se asigură protecție specială, asistență juridică gratuită și sunt cazate în adăporturi special înființate în acest sens în județe limitrofe.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite