Târgul de Toamnă de la Ploieşti, locul bunătăţilor şi distracţiei din acest weekend FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legumele şi fructele au fost din plin şi pentru buzunarele tuturor la Târgul Toamnei (foto: Lili Maxim)
Legumele şi fructele au fost din plin şi pentru buzunarele tuturor la Târgul Toamnei (foto: Lili Maxim)

„Parcul Foamei" cum este ştiută zona din faţa Halelor Centrale din Ploieşti s-a transformat pentru două zile în parcul...belşugului şi distracţiei.

În acest weekend, aici este organizat Târgul Toamnei, unde şi-au dat întâlnire zeci de producători agricoli şi numeroşi artişti, care au întreţinut încă de la deschiderea evenimentului buna dispoziţie.

Zona Halelor Centrale s-a transformat într-un adevărat furnicar încă de la primele ore. Peste 70 de producători din toată ţara, care au avut spre vânzare de la legume şi fructe, lactate, carne, miere, până la flori şi obiecte decorative şi-au expus mărfurile dis-de-dimineaţă.

Zona Halelor Centrale a devenit neîncăpătoare încă de la primele ore ale dimineţii de sâmbătă (foto: Lili Maxim)

Cumpărătorii nu au întârziat să apară. Mulţi dintre ei şi-au făcut proviziile pentru iarnă, achiziţionând gogonele cu numai un 1 kilogramul, gogoşari cu preţuri între 1,5 şi 2,5 lei, castraveţi pentru pus la murat cu 1-1,5lei kilogramul.

Cei însetaţi şi-au putut ostoi setea cu must, care s-a vândut cu 5 lei litrul sau cu vin la 6 lei litrul.  

După ce au dat o raită pe la standuri şi şi-au făcut şi o parte din proviziile pentru iarnă, ploieştenii s-au putut odihni la una dintre terasele amenajate în zonă şi şi-au putut potoli foamea cu mici, cârnaţi, pastramă sau frigărui, care au dat un adevărat „concert" pe grătarele încinse ale comercianţilor. Nu putea lipsi din décor muzica tradiţională.

Cele mai harnice gospodine s-au putut înscrie la concursul de murături. Iar numărul participantelor n-a fost deloc unul mic, juriul fiind pus la grele încercări în momentul deliberării. De asemenea, organizatorii au pregătite şi alte surprize pentru toţi cei care se vor opri pentru câteva momente la Târgul de Toamnă.

Spectacole pe bandă rulantă

În acest an, capul de afiș este ţinut de instituțiile culturale din Ploiești: Ansamblul „Flacăra Prahovei" a Filarmonicii, componenții teatrului de revistă „Majestic" și ansamblurile Casei de Cultură I.L.Caragiale. De asemenea, vor concerta în cele două zile ale evenimentului şi Maria Văduva, și Nicolae Vicol, iar pe scenă va urca şi ansamblul Comunităţii Elene din Prahova.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite