Prenume unisex pentru nou-născuţii din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soții Nițu și-au ales un preunume sută la sută românesc pentru copilul lor
Soții Nițu și-au ales un preunume sută la sută românesc pentru copilul lor

În ultimii ani, tot mai mulți nou-născuți din Ploiești s-au ales cu prenume inspirate din telenovele sau emisiuni tv, dar și "unisex".

În registrele Stării Civile din Ploiești rar se mai întâlnesc prenume tradiționale românești, părinții alegând nume străine, inspirați fiind de personajele din telenovele sau de diverse vedete celebre din țară sau din străinătate. Cele mai des utilizate sunt Armando, Amir, Raisa, Rihanna, Cristiano-Ronaldo, Carlos, Antony, Mario, Naomi, Jasmine, Ricardo, Samuel, Richardo, Alberto, Issa, Ruben sau Deborah. De asemenea, există cel puțin zece ploieșteni care poartă prenumele de Jean Claude Van Damme, iar în urmă cu câțiva ani o mamă a dorit să își înregistreze fetița cu prenumele "Andreea Marin", fiind o fană declarată a vedetei TV cu același nume.

Nume ciudate pentru copii

De asemenea, în unele cazuri, reprezentanții Stării Civile nici măcar nu-și dau seama dacă unele prenume sunt pentru fete sau pentru băieți, ca de exemplu, Levi-Ademaro, Mariluce, Somerta, Acathe, Aytana, Haclassa, Rut, Mustafa, Zyle, Tolca, Dmitrii, Beniamin, Crisula, Panagiotis, Nagaya, Tokuma sau Ioasaf. Din fericire, spun angajații de la Starea Civilă a  dispărut moda prenumelor  precum Moneda, Strălucirea sau Mercedesa. Anul acesta, în trend sunt prenumele care conțin aceeași literă de două ori, cum ar fi Denisse, Yannis, Dezirre, Jessyca, Giovanny, Adellyna, Mattyas, Yanna, Alessio, Eliss sau Gabrielle. De altfel, acesta din urmă se poate spune că face parte din categoria "unisex", el fiind ales de numeroși părinți atât pentru fete, cât și pentru băieți. În plus, o fetiță care a fost născută în străinătate a fost numită Mohamed Sophia, cu toate că primul prenume este unul de origine arabă întâlnit la băieți. "Ploieștenii, în special cei de etnie romă, au cam uitat de prenumele tradiționale românești, preferându-le pe cele străine, fie ale unor vedete de televiziune, fotbaliști,cântăreți. Ei vor ca urmașii lor să aibă prenume cu rezonanță, de multe ori însă căzând în ridicol. Sunt și persoane care trasnformă nume comune, precum Gabriel sau Gabriela în Gabrielle, pe care îl dau atât fetelor cât și băieților", a menționat Magdalena Georgescu, ofițer de Stare Civilă.

Sunt și părinți care aleg mai multe  prenume pentru copii. În această categorie intră Alehandro, Alberto, Yara sau Alexya,  însoțite de nume de sfinți, precum Andrei, Gabriel/a, Alexandru/a, Ioan/a, Maria, Elena sau Mihaela.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite