BIZAR. Stâlpii de curent au ajuns în drum la Băicoi FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BIZAR! Până nu demult aflaţi pe trotuare, stâlpii de înaltă tensiune au ajuns, de puţin timp, pe şoseaua principală din Băicoi.  Autorităţile din oraşul prahovean au demarat o lucrare de lărgire a şoselei principale. Drumul a fost extins, iar stâlpii de pe o porţiune de câţiva kilometri au ajuns acum pe prima bandă

Cu toate că s-au bucurat că drumul principal care străbate oraşul va fi lărgit iar trotuarele vor fi pavate, locuitorii din Băicoi şi-au făcut cruce când au văzut ce a ieşit în final. Stâlpii de curent, aflaţi iniţial pe trotuare, au ajuns acum în drum. Pentru că spaţiile pietonale au fost îngustate, stâlpii „intră" chiar şi un metru pe partea carosabilă recent extinsă.

image

Click pe poze pentru FOTOGALERIE

Lucrările care se desfăşoară în aceste zile în centrul Băicoiului fac parte dintr-un proiect mai amplu, început în 2010. Încă de atunci, trotuarele de pe câteva tronsoane au fost îngustate, iar stâlpii au blocat câţiva centimetri din drum. În ultimele zile, însă, distanţele au crescut, iar de la câţiva centimetri s-a ajuns la aproape un metru. Mai mult, pe câţiva dintre stâlpii aflaţi în drum au rămas şi coşurile de gunoi.

Ciprian Stătescu, primar Băicoi: „Acele cabluri ar trebui îngropate. Soluţia de viitor este cu reţele subterane. În oraşe deja încep să dispară cablurile suspendate pe stâlpi"

Reprezentanţii Primăriei Băicoi spun că nu au putut dispune mutarea stâlpilor dintr-un motiv cât se poate de simplu: aceştia nu le aparţin, întreg sistemul aflându-se în proprietatea Electrica. Trecerea lor din nou pe trotuar ar presupune mutarea reţelei de înaltă tensiune, de iluminat public şi iluminat casnic, la nişte costuri pe care autorităţile nu sunt dispuse să le suporte.

Blochează o bandă

Conducerea Primăriei Băicoi susţine că prezenţa acestor obstacole nu va pune în pericol participanţii la trafic. „Din cauza traficului rutier foarte aglomerat, am hotărât să lăţim şoseaua şi să facem o bandă pentru parcarea autovehiculelor. Până acum, dacă oprea cineva maşina, bloca toată circulaţia. Stâlpii nu sunt ai Primăriei, ci ai Electrica. Ei se aflau pe spaţiul verde dintre trotuar şi şosea. Iniţial, cu un an şi jumătate în urmă, când am demarat proiectul, am decis să-i încadrăm în bordură, dar am observat că reţineau nisip şi pietriş, aşa că am hotărât că este mai bine să existe un spaţiu între ei şi trotuar. În momentul în care vor fi trasate şi marcajele rutiere nu vor mai exista probleme. A mai rămas de executat o porţiune mică şi sper ca în această săptămână să finalizăm lucrările", ne-a declarat primarul oraşului Băicoi, Ciprian Stătescu. Autorităţile au alocat aproape 1,4 milioane de lei pentru aceste lucrări.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite