Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu, urmăriţi penal. Sechestru de 3,5 milioane de lei pe bunurile celor doi politiceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă. FOTO Mediafax
Sebastian Ghiţă. FOTO Mediafax

Procurorii DNA Ploieşti au început marţi urmărirea penală faţă de Sebastian Ghiţă şi fostul primar al Ploieştiului, în dosarul în care Iulian Bădescu este acuzat că ar fi primit mită o vilă de la deputat. Procurorii DNA au instituit şi un sechestru de 3,5 milioane de lei

Potrivit procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Iulian Bădescu, fost primar al municipiului Ploieşti, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar în cazul lui Sebastian Ghiţă pentru  dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.

Faţă de Sebastian Ghiţă, aflat deja sub control judiciar, a fost dispusă şi o nouă măsură a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, până pe 11 septembrie, acesta fiind obligat să respecte mai multe obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare şi să nu se apropie de persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea.

În caz contrar şi încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Procurorii au instituit şi măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin lui Sebastian Ghiţă Sebastian şi Iulian Bădescu, până la concurenţa sumei de 3.533.600 lei.

Procurorii DNA Ploieşti au deschis săptămâna trecută un nou dosar de urmărire penală pe numele deputatului Sebastian Ghiţă şi al fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu. Bădescu este suspectat că ar fi primit de la Ghiţă o casă în Ploieşti pentru finanţarea, din bugetul local, a echipei de baschet Asesoft.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că Iulian Bădescu poate fi cercetat în arest la domiciliu, răspunzând favorabil cererii de înlocuire a arestului preventiv cu cel al arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată de procurorii DNA.

Pe aceeaşi temă

Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului, în arest la domiciliu

Sebastian Ghiţă, acuzat că l-a mituit cu o casă pe Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului

Iulian Bădescu rămâne în arest preventiv. Magistraţii au prelungit mandatul fostului primar al Ploieştiului. Magistraţii Tribunalului Prahova au prelungit luni mandatul de arestare preventivă al fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul finanţării ilegale a echipei Petrolul

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite