Au vrut să-şi facă singuri scutiri, dar nu vor fi scutiţi de pedeapsa pentru furt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii au furat parafa medicului şi o serie de tipizate, exact necesarul pentru a-şi face singuri scutiri
Hoţii au furat parafa medicului şi o serie de tipizate, exact necesarul pentru a-şi face singuri scutiri

Cinci prahoveni, toţi minori, din oraşul Vălenii de Munte, au dat spargerea la un cabinet medical, de unde au sustras ştampila şi parafa unităţii, obiecte de birotică şi un telefon fix portabil

Poliţiştii din Vălenii de Munte au depistat suspecţii în cazul spargerii unui cabinet medical din localitate. Din cercetările poliţiştilor a rezultat că cinci minori, toţi din oraşul prahovean, au pătruns prin efracţie în interiorul cabinetului unui medic de familie, de unde au furat ştampila şi parafa unităţii, obiecte de birotică şi un telefon fix portabil. Bunurile sustrase au fost recuperate, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor, a anunţat IPJ Prahova.

Foarte interesant este motivul pentru care tinerii ar fura ştampila şi parafa unui medic de familie. Acesta pare foarte clar. Potrivit primelor cercetări, se pare că minorii intenţionau să fabrice scutiri medicale pentru a-şi motiva absenţele, dar aveau de gând, ulterior, să facă o mică afacere în acest domeniu şi să le ofere, contra cost, scutiri şi altor colegi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite