Magazinele ploieştene au dat startul la reduceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploieştenii care doresc să îşi înlocuiască garderoba pot profita în această perioadă de ofertele magazinelor care au rafturile pline cu articole vestimentare şi cu încălţăminte la preţuri foarte avantajoase.

Reduceri de până la 80 la sută

Magazinele din Ploieşti au reduceri însemnate de preţ, în special la produsele de vară destinate atât copiilor, cât şi femeilor şi bărbaţilor. Ploieştenii îşi pot cumpăra acum haine cu preţuri mai mici cu 30 - 80 la sută faţă de cele afişate la începutul sezonului.

Vitrinele magazinelor sunt pline de anunţuri cu reduceri semnificative. Astfel, tricourile se vând şi cu 15 lei, bluze şi rochiţe de vară costă 30 de lei, iar fustele se comercializează cu 25 de lei. Pantofii pot fi achizitionaţi, la reducere, cu preţuri ce pornesc de la 40 de lei şi care pot ajunge la 150 de lei, în cazul celor din piele.

Consumatori fideli ai reducerilor

Fie că sunt reduceri, fie că sunt promoţii, pe ploieşteni nu îi interesează decât faptul că pot să-şi cumpere mai ieftin un produs care, la începutul sezonului, avea un preţ destul de piperat. „Sunt foarte fericită că acum îmi pot achiziţiona articole care mi-au plăcut încă de când au apărut în magazine la preţuri reduse. Înainte aveau preţuri foarte piperate şi nu mi le permiteam. De exemplu, azi vreau să îmi iau o petreche de pantofi care aveau preţul de 350 de lei, iar acum se vând cu 150 de lei. Singura problemă în perioada reducerilor este că nu se mai găsesc toate mărimile", ne-a declarat Anca Florescu, pe care am întâlnit-o într-un magazin din Ploieşti.  

În această perioadă şi magazinele virtuale au tot felul de reduceri la haine, la genţi şi la încălţăminte.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite