Reduceri de Moș Nicolae în marile magazine din Ploiești!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajunul lui Moș Nicolae aduce reduceri în aproape toate centrele comerciale din Ploiești. Pentru că toată lumea este în căutare de cadouri în această perioadă, agenții comerciali fac tot posibilul să-și atragă clienții și, implicit, să-și multiplice profitul.

Astfel, în ultimii ani, a devenit o tradiție ca în ajunul lui Moș Nicolae să reducă prețurile cu peste 25% la articolele de vestimentație, încălțăminte și jucării și, totodată, să-și prelungească și programul de lucru, astfel încât să ajungă la cumpărături chiar și cei care termină programul mai târziu.

„Avem reduceri la haine între 25 și 50%, iar programul l-am prelungit cu două ore, față de cel pe care-l avem în mod obișnuit. Astfel de măsuri vom aplica și în perioada dinaintea Crăciunului, ținând cont că oamenii sunt în căutare de cadouri. Este o cerere mai mare în aceste zile, o să fie și ceva aglomerație, dar pentru noi este un fenomen benefic, întrucât înseamnă profit", ne-a spus Andra Popa, agent comercial la unul dintre marile centre din Ploiești.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite