Blocaj la reabilitarea blocurilor ploieştene
0
Cererile de oferte desfăşurate de Primărie pentru reabilitarea termică a 46 de blocuri au intrat în impas. La mai bine de două luni de la deschiderea ofertelor, comisia de licitaţie amână răspunsul, spre nemulţumirea ploieştenilor care locuiesc în imobilele incluse pe listă
46 de imobile din municipiul Ploieşti ar fi trebuit să intre în programul de reabilitări termice în această perioadă, cu finanţare de la bugetul local. Primăria a împărţit lucrările în patru loturi şi a lansat cererile de oferte pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, iar deschiderea ofertelor a avut loc la începutul lunii iulie. La mai bine de două luni de atunci, însă, nu mai există nicio noutate, spre dezamăgirea ploieştenilor care locuiesc în blocurile respective.
Oamenii se plâng că, din cauza acestei întârzieri, lucrările nu vor putea să înceapă în 2011. „Am văzut, în presă, că au ţinut licitaţiile pe 4 iulie, iar de două luni nu mai auzim nimic. M-am interesat la Primărie şi mi s-a zis să avem răbdare. Dacă mai întârzie, vine frigul şi nu mai au ce lucrări să facă în acest an. Doar nu-s nebuni să vină să schimbe geamurile în mijlocul lui noiembrie!", ne-a scris pe adresa redacţiei Marcel Iancu, un ploieştean nemulţumit.
Reprezentanţii Primăriei Ploieşti dau vina pe volumul foarte mare de documente pe care trebuie să le analizeze pentru fiecare lucrare în parte. Adevărul este, însă, că şi perioada de concedii a decalat programul. După deschiderea ofertelor, în luna iulie, a urmat o perioadă în care comisia a cerut clarificări din partea firmelor. Apoi, în luna august, din cauza perioadei de concedii, comisia Primăriei nu s-a mai întrunit, reluându-şi activitatea abia de câteva săptămâni. După clarificările solicitate ofertanţilor, membrii comisiei au cerut, pentru a da un răspuns acoperit de lege, şi o analiză din partea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP). Numai că, aşa cum a recunoscut Simona Albu, directorul juridic din Primăria Ploieşti, procedurile nu pot continua până la primirea răspunsului de la ANRMAP.
Valoarea totală a acestor lucrări este estimată de administraţia locală la 52,6 milioane de lei, echivalentula 12,5 milioane de euro. Cele 46 „norocoase" sunt blocurile 130, 138, 144, 145, 146, 147, 148 de pe strada Bahluiului, 7A1, 7A2 de pe Al. Mureș, 17 de pe Mărășești, 10, 9B, 9A, 101, 110, 49, 102, 103, 108, 109 de pe Șos. Vestului, 38A, 38B, 39 str. Anotimpului, M8, M14 de pe Arhip Nicolae, 110, 111, 118 de pe Găgeni, 18, 101, 102 Șos. Nordului, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 10E, 10F, 10G, 125E și 124B din Malu Roșu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:
