Un consilier din Prahova şi-a pierdut mandatul pentru că n-a plătit cotizaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhiva Adevărul
Foto: arhiva Adevărul

Un ales local din comuna Albeşti-Paleologu a fost exclus din funcţie, din cauza restanţelor. Conducerea judeţeană de partid i-a retras sprijinul politic, precizând că acesta nu şi-a mai plătit cotizaţia de la începutul anului. În locul său a fost propusă deja o altă persoană

Social-democratul Nicolae Cernat, consilier local în Albeşti până acum câteva zile, şi-a pierdut mandatul după ce formaţiunea din care face parte i-a retras sprijinul politic. Conducerea PSD Prahova susţine că alesul local nu şi-a plătit cotizaţia de la începutul anului şi nici nu a avut o activitate mulţumitoare. Reprezentanţii formaţiunii politice au refuzat să spună despre ce sumă este vorba. „Cotizaţiile au fost stabilite de Biroul Politic Naţional şi au valori diferite, pentru membri simpli, consilieri de comună, oraş sau municipiu, primari şi viceprimari de comună, oraş sau municipiu. Pe lângă neplata cotizaţiei, el nici nu a avut o activitate intensă în Consiliul Local", a afirmat Rareş Enescu, secretarul general al PSD Prahova.

La Albeşti sunt şase consilieri din partea PNL, patru de la PNG, câte doi de la PDL şi PSD şi unul din partea PNDC.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite