Nea Costel şi arta tăierii porcului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Dumitru sacrifică porcii în ziua de Ignat de mai bine de 30 de ani (foto: Sebi Radu)
Constantin Dumitru sacrifică porcii în ziua de Ignat de mai bine de 30 de ani (foto: Sebi Radu)

Constantin Dumitru sau nea Costel, așa cum îi spun apropiații, unul dintre cei mai căutaţi ploieşteni în Ziua de Ignat, respectă cu stricteţe tradiţia sacrificării porcului. Ieri a fost un  ajutor de bază pentru vecinii săi

Gălăgie și forfotă mare au fost ieri, în ziua de Ignat, în curțile ploieștenilor care locuiesc în carieterele de case de la marginea orașului. Cu cuțitele bine ascuțite, cu butelia cu gaz și la îndemână, cu vasele pregătite să fie umplute cu mușchi, șuncă și șorici, oamenii și-au sacrificat godacii crescuți în gopodăriile proprii, mulți dintre ei trecuți de suta de kilograme.

După ce l-au înjunghiat și l-au lăsat să i se scurgă sângele, bărbații l-au pârlit, l-au spălat temeinic, l-au curăţat şi l-au tranşat. Tradiția spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate, în afară de cea dedicată tăierii, sortării și preparării specialităților din carne de porc. Lucru ușor de respectat dacă ținem cont de multitudinea lucrurilor care sunt de făcut într-o astfel de zi, începând de la pregătirea pragului pentru tranșarea animalului și  până la „pomana porcului".

Reguli bine respectate!

Constantin Dumitru sau nea Costel, cum îi spun apropiații, respectă cu strictețe ritualul tăierii guițătorului, una dintre cele mai vechi tradiții românești. În ziua de Ignat, pentru vecinii săi este un ajutor de bază.

„De ani de zile tai porci. Întâi îl aranjez pe al meu, iar după aia merg la cine mă cheamă. Știu pe de rost care sunt regulile. Nu e așa simplu, pentru că nu poți ciopârți animalul oricum. După ce l-ai aranjat, în momentul tranșării îi faci semnul crucii pentru ca toate bucatele care vor fi pregătite din carnea porcului să fie binecuvântate. Așa e la noi, la români, semnul crucii este prezent peste tot. După aia se îndepărtează cu grijă șunca, mușchii și tot așa", ne-a spus nea Costel. Nelipsită în acest timp trebuie să fie țuica fiartă, care să le dea mai mult spor gospodarilor.

Andrei Moroiță nu taie porci, în schimb asistă la acest eveniment an de an, alături de prieteni și rude. Ieri a fost la „datorie". „Îi ajut și eu cum pot, cu o cană de țuică, o glumă, mă urc pe porc, dar sper să nu mă fac ca el, îi fotografiez în toiul acțiunii", ne-a spus, în glumă, Andrei. Nu crede că ar putea să sacrifice vreodată un animal, în schimb recunoaște că-i plac bucatele pregătite de mama sau mătușile lui, iar Crăciunul n-ar mai fi la fel fără tradiționalii cârnați, lebăr, tobă, fripură, sarmale sau șuncă afumată

Odată tranşată carnea, femeile se apucă de treabă. O dau prin maşină, îi pun usturoiul, condimentele, o amestecă şi se apucă de făcut cârnaţii. „Mușchii și șunca îi punem la afumat. Până de Crăciun se fac numai bune. De restul pregătirilor se ocupă nevastă-mea", ne-a spus Nelu Alecu, în timp ce ciocnea cu Andrei o cană cu țuică fiartă.

Greu cu normele europene

Dacă la capitolul tradiții și voie-bună stau bine, ploieștenii și nu numai „faultează" de zor normele europene care cer asomarea porcului. „Am auzit ce ne cer europenii, dar noi facem totul așa cum am văzut la bunicii și părinții noștri. Nici n-aș ști să fac așa cum vor ei și cred că nici carnea n-ar mai fi la fel de gustoasă. Să ne lase-n pace cu asomarea lor", a completat Nelu Alecu.

Cât despre rezultatele analizelor, nimeni nu le aşteaptă. Pofta de a gusta din carnea proaspătă e mult mai mare. „După atât așteptat și țuică băută ni s-a făcut și foame. Abia așteptăm să se rumenească bine carnea pe care o s-o mâncăm cu mămăliguță și murături. O să facem și analizele, dar sunt sigur că nu vor fi probleme. Unchii mei cresc porci de ani de zile și n-au fost niciodată probleme", ne-a mărturisit Andrei Moroiță, nerăbdător să guste din carnea porcului abia sacrificat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite