Polițiștii din Ploiești, Câmpina și Băicoi vor trece sub autoritatea primăriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii ar putea ajunge colegi cu cei de la Poliția Locală
Polițiștii ar putea ajunge colegi cu cei de la Poliția Locală

Măsura va fi implementată de către Guvern la nivel național după modificările legislației în vigoare

Polițiștii din structurile de ordine publică și rutieră vor intra în subordonarea primăriilor. Decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 26 septembrie a fost primită su stupefacție de către polițiștii ploieșteni. Deși nu au vrut să-șu dezvăluie identitatea, câțiva polițiști din Ploiești și-au exprimat indignarea pentru faptul că ar putea fi subordonați Primăriei Ploiești. „Este o bătaie de joc, și nici nu înțeleg cum se va face. Nu vreau să ajung instrumentul unui primar angajat politic. Știu ce presiuni se exercită din partea politicului asupra polițiștilor locali, chiar nu vreau să ajung la fel", ne-a spus un agent vizat de decizia CSAT.

Prin măsura aceasta, guvernanții doresc subordonarea polițiștilor față de autoritatea locală politizată. Prin aceasta ei își pierd idependența instituțională și ar putea deveni instrumente electorale, odată la patru ani. Este o decizie care bulversează sistemul de siguranță națională și pe cel de ordine publică. Trebuie modificată legislația în vigoare, precum cea a siguranței naționale, a funcționării Poliției Naționale, statutul polițistului și multe altele. Marți, sindicatul nostru reprezentat și prin filiala noastră va avea o întâlnire cu ministrul Igaș și după aceea vom hotărî dacă ieșim în stradă să protestăm", ne-a declarat Florian Ioniță, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, filiala Prahova.

image

Liderul sincaliștilor din poliția prahoveană consideră decizia abuzivă

Conform deciziei CSAT, măsura va fi aplicată doar în localitățile cu peste 20.000 de locuitori, ceea ce înseamnă că îi va afecta doar pe polițiștii din Ploiești, Câmpina și Băicoi. Cu toate că sunt nemulțumiți, polițiștii sunt reținuți în a-și exprima opinia în public. Conform liderilor sindicali prahoveni, teama de a-și pierde slujba este mai mare decât dorința de a protesta.

Oficiali din MAI au precizat că nu vor putea obliga primăriile în cauză să preia aceste structuri dacă acestea nu doresc.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite