Ploieşti: Rareş Avram este premiant atât la şcoală, cât şi pe ringul de dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rareş este devotat pasiunii pentru dansul sportiv
Rareş este devotat pasiunii pentru dansul sportiv

Deşi are doar opt ani, jumătate din viaţă şi-a petrecut-o în sala de dans, antrenându-se pentru cele mai importante competiţii şi visând să ajungă unul dintre cei mai mari dansatori ai ţării.

Rareş pare la prima privire un copil obişnuit. Nimic din felul lui de a fi nu arată talentele lui deosebite, părând a fi un elev pasionat de toate activităţile specifice vârstei lui.

Totuşi, micuţul are deja o experienţă de patru ani ca dansator. „Mi s-a părut un sport frumos, care o să mă ajute mai târziu, în viaţă", spune Rareş.

Muncă susţinută

Pentru rezultatele pe care elevul le-a obţinut, până acum, a fost nevoit să facă multe ore de antrenament şi să depună mult efort fizic. „Este un timp pe care trebuie să-l dedici dansului, dacă vrei să faci performanţă. Dar asta te ajută să fi şi organizat. Merg la dans de trei ori pe săptămână şi antrenamentele durează cam o oră şi jumătate. La antrenamente trebuie să munceşti ca să dai dovadă că meriţi să iei premiile pe care le primeşti la concursuri", explică micuţul.

El a obţinut locul IV la Concursul Naţional de Dans Sportiv, Cupa Bucureşti Dance Impact. Cea mai mare bucurie a simţit-o însă, când a câştigat locul I la Concursul Naţional de Dans Sportiv, Cupa Argessis, Piteşti, de anul acesta. În acel moment, şi-a dat seama că trebuie să meargă cât mai departe cu dansul.

Elevul de aur

Rareş nu neglijează, însă, nici şcoala. A luat Premiul I de Excelenţă la Concursul Naţional de Informatică, secţiunea grafică, în 2009, Premiul I la Concursul Internaţional de Desene pe calculator şi Marele Premiu al Palatului Naţional al Copiilor, secţiunea grafică.

„Încă nu m-am hotărât la momentul acesta ce mi-aş dori să mă fac în viaţă. Dar în urma premiului pe care l-am obţinut la Suceava, pentru desenele mele pe calculator, cred că mi-ar plăcea să ajung arhitect", explică băiatul.

Cum ai ajuns la dansuri?

La vârsta de patru ani, mama mea m-a adus la dansuri. Nu pot spune că este alegerea mea, însă ea s-a gândit să încercăm, în ideea că o să ne oprim la un moment dat la un sport. Aşa am făcut tenis doi ani, dar şi înot, dar cel mai mult îmi place dansul sportiv.

Ce alte hobbyuri mai ai?

Îmi place foarte mult să pictez, cel mai mult îmi plac peisajele de toamnă, pe care le fac în acuarelă, de obicei. Îmi place foarte mult să fac şi grafică, dar nu am încercat cu creionul pe hârtie, ci numai pe computer.

PROFIL

NĂSCUT:

9 mai 2002, Ploieşti

STUDII:

Clasa a II-a Colegiul „Jean Monnet" Ploieşti

FAMILIE:

Are un frate mai mare

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite