Ploieşti: Cum a rămas Centrul de Diagnostic „Cina“ fără laborator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Policlinica ar putea fi salvată doar dacă medicii ar investi în ea
Policlinica ar putea fi salvată doar dacă medicii ar investi în ea

La cel mai vechi centru medical din Ploieşti nu se mai pot efectua analize de laborator decât pentru depistarea bolilor venerice. La loboratorul Centrului a mai rămas angajat doar un singur biolog, una dintre asistente pensionându-se, iar cealalată fiind disponibilizată, din cauza lipsei fondurilor.

„Problema laboratorului este mai complexă, în sensul că din data de 1 aprilie, de când trebuia să facem un contract nou cu CAS ni s-au cerut condiţii pe care nu le-am avut, din lipsă de investiţii, astfel că nu am mai putut efectua analize gratuite, ci doar cu bani şi astfel am pierdut pacienţii", explică directorul Centrului, Petre Neacşu.

Problemele Policliniii Cina ar putea fi rezolvate cu o investiţie de un milion de lei, însă, nicio autoritate locală nu este dispusă să investească aceşti bani, pentru că statul juridic al unităţii medicale este incert. Ea apaţine de Direcţia de Sănătate Publică, însă clădirea şi terenurile sunt administrate de Primăria Ploieşti.

Organizare veche

 „Este singurul centru din România care a rămas în vechea formă de organizare. În plus, managementul unităţii a fost defectuos. Se pot rezolva problemele actuale cu condiţia ca toţi medicii să fie uniţi", este de părere Cristian Vintilescu, directorul DSP Prahova.

Acesta spune că reprezentnaţii DSP au făcut demersuri la Primărie pentru reglementarea statutului juridic al Policlinicii, însă, toţi medicii care îşi desfăşoară activitatea aici trebuie să investească în amenajarea şi întreţinerea clădirii.

Pentru acest lucru este nevoie de un număr cât mai mare de consultaţii zilnice. „Îi aşteptăm pe ploieşteni la cabinetele medicale din Policninica Cina, neexistând posibilitatea de a ne întrerupe întreaga activitate curând", explică Petre Neacşu, directorul CDT Cina.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite