Ploieşti: Peleşul şi Pelişorul, promovate şi virtual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Peleş va fi una dintre locaţiile în care va filma celebrul actor Foto: arhivă
Castelul Peleş va fi una dintre locaţiile în care va filma celebrul actor Foto: arhivă

Cele două edificii culturale vor fi introduse în Lista Monumentelor Unesco, alături de trei castele regale din sudul Germaniei. În plus, Ministerul Turismului doreşte să realizeze pagini pe internet care să facă reclamă celor două muzee, dar şi pensiunilor turistice şi restaurantelor din zonă.

În cadrul unei vizite în Germania, Kelemen Hunor, ministrul Culturii, a discutat posibilitatea introducerii celor două edificii culturale în Lista Monumentelor Unesco, alături de Herrenchiemsee, Linderhof şi Neuschwanstein, trei castele regale din sudul Germaniei.

În principal, reprezentanţii Ministerului Culturii urmăresc ocrotirea şi protejarea patrimoniului naţional de la Sinaia, dar şi promovarea acestuia peste graniţe.

Primăria Sinaia vrea Peleşul

Reprezentanţii Ministerului Turismului intenţionează să promoveze cele două obiective turistice, alături de alte asemenea obiective din ţară, pe Facebook, cu scopul de a creşte numărul anual al vizitatorilor.

Alături de cele două edificii culturale vor mai fi promovate pe internet şi pensiunile sau hotelurile din zonă, dar şi restaurantele, fiecare cu speficiul său culinar.

„Având în vedere că reţeau Facebook a luat o amploare foarte mare este un lucru bun că este promovat astfel, însă, Ministerul Turismului ar trebui să se implice mai mult şi în reabilitarea Castelului Peleş. Toţi banii din încasări se duc la Ministerul Turismului, însă, nici măcar curăţenie de jur împrejurul Peleşului nu se face", este de părere Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia.

Până acum, angajaţii municipalităţii au strâns 5.000 de semnături pentru a trece Muzeul Peleş în administrarea Primăriei Sinaia, urmând ca atunci când vor avea cel puţin de două ori mai multe semnături să înainteze petiţia lor preşedintelui României şi Ministerului Culturii.

Investiţii aşteptate

Cu toate că reprezintă un simbol naţional, Muzeul din Sinaia nu poate fi îngrijit de Ministerul Culturii, astfel că, de la an la an, aici sunt realizate numai lucări de curăţenie. Aflat într-o vizită la Ploieşti, ministrul Culturii, Kelemen Hunor a declarat că a fost luată în calcul posibilitatea ca Muzeul Peleş să fie reabilitat cu fonduri europene. „Din păcate, însă, nu se pot face investiţii în Castelul Peleş, pentru că el este o proprietate privată", este de părere ministrul Kelemen Hunor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite