Topul ștrandurilor și piscinelor din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ștrandurile și piscinele devin polul de atracție pe perioada verii pentru prahoveni. Dacă pentru persoanele trecute de prima tinerețe băile sărate de la Slănic rămân locurile preferate pentru bălăceală și bronz, tinerii sunt tentați de piscinele moderne, în ciuda prețurilor piperate de aici.

Unul dintre cele mai aglomerate locuri de agrement din judeţ este, pe durata întregii veri, Baia Baciului de la Slănic, unde pe lângă răcoare, un bronz frumos, oamenii au parte și de o baie sănătoasă în apele sărate, recomandate în special pentru vindecarea bolilor reumatice.

Dacă în timpul săptămânii mai ai șanse să găsești un loc de parcare și la orele prânzului, în weekend acest lucru este imposibil. Locurile se ocupă încă de la ora 10.00.

Relaxarea costă!

Intrarea la Baia Baciului costă 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Cei sub 5 ani au gratuitate. Pentru un şezlong, turiștii trebuie să mai scoată din buzunar alți 10 lei.

Cine nu și-a făcut aprovizionarea de acasă, trebuie să aibă portofelul plin pentru că la Slănic, o bere la halbă costă 4 lei, iar un suc 5 lei. Dacă vi se face foame aveţi de ales între hamsii, mici sau pui la rotisor, pentru care turiștii mai lasă câteva zeci de lei, în funcție de cantitatea dorită.

Prețurile aici sunt, totuși, mici în comparație cu cele de la piscinele amenajate în județ. Accesul în locurile acestea variază de la 15 la 50 de lei, copiii având parte de reduceri. De asemenea, cei care dispun de mai mult timp liber, dar și de mai mulți bani, își pot face abonamente lunare cu prețuri cuprinse între 100 și 650 lei. Intrarea la piscinele Casa Prahoveană Boldeşti, Aviluz Vălenii de Munte și Terra Verde Boldeşti-Scăeni este de 15 lei, la piscinele Heaven Land ( de pe DN 72), Laguna Ploiești și Perla Păulești, doritorii de un bronz frumos și o bălăceală pe cinste plătesc 20 de lei accesul, în timp ce la Ana Maria Pop Ploieşti, Casa Augsburg Băneşti și Sky Pool trebuie să achite 50 lei. La unele dintre piscine tariful de intrare include și vouchere pentru băuturi alcoolice sau răcoritoare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite