Vezi ce planuri are Răchită înainte de Petrolul-Voinţa Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru petrolişti urmează două meciuri de foc, împotriva unor nou-promovate contracandidate la evitarea retrogradării. Primul „hop“ este sâmbătă, când managerul Valeriu Răchită speră să obţină primele trei puncte pe stadionul „Ilie Oană“. Meciul cu Voinţa Sibiu se joacă de la ora 18.00

După victorie la Chiajna şi înfrângere, la Buzău, contra Ceahlăului, pentru „lupii galbeni“ urmează două teste de valoare. Dacă Petrolul trece, înseamnă că poate evita retrogradarea şi lăsa în urmă alte echipe. Dacă nu, atunci nu se anunţă o iarnă liniştită. Primul obstacol este Voinţa Sibiu, care a luat deja 3 puncte la Ploieşti, cu Astra lui Selymes. Urmează o deplasare la Mioveni. Sunt două meciuri pe care petroliştii sunt condamnaţi să le câştige.

„Aş vrea ca acest joc cu Sibiul să fie un nou început pe «Ilie Oană». Este totuşi un joc dificil, întâlnim o echipă care se aglomerează. Am văzut toate meciurile lor. Sunt superiori faţă de nivelul la care erau anul trecut, au mai multe soluţii şi va fi o partidă mult mai grea. Mi-aş dori să ăncepem meciul tare. Dacă nu dăm gol repede, ne va fi foarte greu“, a declarat astăzi managerul Petrolului, Valeriu Răchită.

Bornescu, victima birocraţiei

Fostul portar al Craiovei şi Rapidului încă nu a primit dreptul de joc. Oficialii Petrolului aşteaptă, însă, o confirmare scrisă din partea federaţiei elene de fotbal, care să ateste că jucătorul a venit liber de contract. Forul din Grecia a declarat deja toţi jucătorii de la Kavala liberi de contract, însă oficialii români au solicitat un act nominal, din care să reiasă fără dubii că şi Bornescu este în această situaţie. Până la lămurirea acestor probleme birocratice, el nu va putea apăra în nicio competiţie.

Astra-Petrolul, în Cupă, pe „Ilie Oană“

Răchită a mai anunţat, în conferinţa de astăzi, că este de acord cu solicitare Astrei de reprogramare a meciului din Cupa României, cu o condiţie, ca partida să se joace pe „Ilie Oană“. Meciul este stabilit miercuri, pe 26, însă petroliştii au spus că sunt dispuşi să accepte amânarea cu o zi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite