Stiri din Ploiesti

Percheziţii la Şirna şi Ploieşti. Suspecţi reţinuţi pentru furt şi înşelăciune

9 februarie 2012, 09:53 |  Autor: Liliana Maxim | 

Cuvinte cheie: perchezitii prahova, suspecti furt, suspecti inselaciune, batrani inselati, jaf valea calugareasca, perchezitii sirna, politie,

Au verificat doi suspecţi şi au prins trei (foto: arhivă Adevărul)

Ploieşti

Au verificat doi suspecţi şi au prins trei (foto: arhivă Adevărul)

 

Două persoane care au jefuit, în această săptămână, o bătrână, în vârstă de 77 ani, din Valea Călugărească, la domiciliul căreia s-au prezentat ca fiind de la Primărie şi vor să-i înmâneze un ajutor financiar, au fost depistaţi şi reţinuţi în Ploieşti.

Cei doi sunt suspectaţi de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat şi înşelăciune. Poliţiştii ploieşteni împreună cu judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, lucrători ai Secţiei Rurale nr. 7 şi luptători S.I.R. au efectuat două percheziţii în Ploieşti şi în comuna Şirna, unde sunt domiciliaţi suspecţii.

CITIȚI ȘI

Ajutorul social neașteptat s-a transformat în jaf pentru o bătrână de la Valea Călugărească

Aceştia au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi unităţii de parchet şi instanţei de judecată cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale.

În urma acţiunii, la Şirna a fost depistat un bărbat care era căutat de poliţişti întrucât este suspectat de comiterea a două infracţiuni la regimul rutier.

 Cercetarile sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Norman Manea, scriitor: „M-am desprins cu dezamăgire de comunism“

    Scriitorul Norman Manea (76 de ani) descrie marile provocări ale unei vieţi marcate de un conti ...

    Unicul girocopter din țară și balonul au făcut senzație la mitingul aviatic de la Șirna FOTOGALERIE

    Singurul girocopter din țară, adus din Italia în urmă cu un an, este manevrat de un singur pilo ...

    Asesoft a devenit campioana României la baschet

    CSU Asesoft s-a întors, după o pauză de doi ani, în fruntea baschetului românesc, după 4-0, în ...

    Evacuări suplimentare de apă din barajele Paltinu și Măneciu

    Codurile galben de ploi torențiale, dar și cel portocaliu instituit pe albia râului Teleajen au ...

    Cele mai ciudate candidaturi din Prahova

    Alegerile locale din acest an au creat în Prahova mai multe situaţii inedite. Un candidat a fos ...

    Vezi primăriile unde nu se asigură permanență, deși Prahova este sub cod portocaliu

    Mai multe verificări efectuate de Prefectura Prahova, miercuri seară, au arătat că, deși sunt s ...

    O prahoveancă de 18 ani a vrut să înmatriculeze o mașină furată din Italia

    Polițiștii Compartimentului Trafic şi Furturi Auto au identificat la sediul R.A.R. un autoturis ...

    VIDEO O concurentă de la „Românii au talent“ s-a aruncat în gol de la etajul opt

    Diana Speranţa Spânu, originară din Galaţi, a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa mult prea ...

    VIDEO Ionel Tudorache, lăutarul care l-a vrăjit pe Nicu Ceaușescu cu melodia ”La Chilia-n port”

    Acordeonistul buzoian Ionel Tudorache este un nume cunoscut al muzicii lăutăreşti încă din anii ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole