Ploieşti: Contractul de închiriere al castelului Peleş a fost prelungit cu trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Peleş are 140 de angajaţi
Castelul Peleş are 140 de angajaţi

Statul român şi Casa Regală au ajuns la un acord şi au decis prelungirea cu trei ani a contractului de închiriere a castelului Peleş, a anunţat ministrul Culturii, Hunor Kelemen.

"Am fost de acord să prelungim cu trei ani contractul", a spus ministrul, precizând că din comisia de negociere care a reprezentat statul român, condusă de secretarul de stat pe Patrimoniu din Ministerul Culturii, Vasile Timiş, au făcut parte şi un reprezentant al Ministerului Justiţiei şi unul al Ministerului Finanţelor.

"Deci muzeul e în siguranţă, castelul este în siguranţă", a concluzionat Kelemen.

Castelul Peleş a fost retrocedat Regelui Mihai în 2007, însă statul român deţine în continuare colecţiile de la Peleş şi Pelişor, pentru care plăteşte o chirie în valoare de 52.000 de lei pe lună. Negocierile dintre statul român şi Casa Regală s-audesfăşurat în luna februarie, deaorece acordul încheiat în acest sens în urmă cu trei ani expira în luna martie.

În momentul în care Peleşul a revenit în mâinile familiei regale se vehicula suma de 30 de milioane de euro pentru răscumpărarea domeniului Peleş de către statul român.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite