Nikola Ilic, jucătorul Asesoftului, rediagnosticat cu cancer. Vedeți AICI cum îl puteți ajuta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A sosit în vara anului 2009 la CSU Asesoft, luându-i, la acea vreme, locul americanului Dwayne Curtis. A reuşit, în doar câteva luni, să devină o piesă importantă în angrenajul ploieştenilor, a adus un suflu nou de pe bancă şi, mai presus de toate, a izbutit să-şi atragă simpatia colegilor prin muncă şi seriozitate.

A impresionat prin simplitate şi dăruire, printr-o stăpânire de sine exemplară în momentele cheie şi prin câteva execuţii pe atât de normale pentru unii, pe atât de necesare în economia jocului. A devenit, în premieră, campion, şi s-a înhămat la un nou drum alături de echipa care-i furnizase, până atunci, poate cele mai mari satisfacţii. Este povestea lui Nikola Ilic, un jucător talentat căruia destinul i-a oferit, până nu demult, cele mai bune perspective.

Nikola Ilic a ales, în 2010, să-şi prelungească înţelegerea cu CSU Asesoft pe încă un sezon. Eliberat de retragerea din activitate a lui Griffith, sârbul a început să evolueze în mod constant încă din primul minut.
A făcut câteva partide excelente în turul stagiunii precedente, în compania lui BC Timişoara, SCM Craiova sau Steaua Turabo Bucureşti. Ilic a continuat să dea tot ce e mai bun în tricoul alb-albastru, chiar dacă simţea, tot mai des, dureri în zona stomacului.

După o jumătate de campionat aproape perfectă atât pentru el, cât şi pentru echipă, baschetbalistul a fost diagnosticat cu o tumoare malignă deosebit de periculoasă. După mai multe analize şi consultaţii, Ilic a fost operat cu succes în luna februarie, iar recuperarea a decurs în condiţii bune pentru jucătorul Asesoftului.

Alături de colegi, în semifinalele playoff-ului

Nikola Ilic a revenit la Ploieşti în aprilie, la circa două luni distanţă de la operaţia suferită într-o clinică din Belgrad. A fost prezent în Sala Olimpia la meciurile 1 şi 2 ale semifinalei Campionatului Naţional, contra Stelei, purtând noroc ploieştenilor în drumul lor către finală.
A zâmbit, s-a fotografiat alături de suporteri, a acordat autografe şi a promis că va face tot posibilul pentru a reveni la CSU Asesoft, în vederea demarării pregătirilor pentru noul sezon. Dincolo de aparenţe, însă, efectele chimioterapiei şi ale spitalizării îndelungate şi-au pus amprenta pe fizicul jucătorului, vizibil slăbit în comparaţie cu forma arătată în finalul turului de campionat.

Lunile au trecut, Ilic a continuat să urmeze îndeaproape indicaţiile medicilor, efectuând chiar primele aruncări la coş şi exerciţii uşoare de încălzire. Nu a bănuit în niciun moment că boala îl la lovi din nou. Nici măcar nu a luat în considerare acest fapt. Şi-a dorit enorm să revină în circuit, însă planurile i-au fost date peste cap.

A fost rediagnosticat cu cancer şi, în acest moment, sârbul urmează şedinte de chimioterapie extrem de costisitoare.
Ratko Radovanović, preşedintele lui FMP Belgrad, echipa la care Nikola Ilic a evoluat înaintea venirii sale în Divizia A, l-a ajutat financiar pe baschetbalist. Şi clubul CSU Asesoft încearcă să fie alături de Ilic şi, în acest sens, a deschis deja două conturi unde pot fi donaţi bani.

Lei: RO88 RNCB 0465 1207 3799 0001
Euro: RO61 RNCB 0465 1207 3799 0002

Colegii de breaslă ai lui Nikola Ilic, toţi cei implicaţi în aceste fenomen, Federaţia Română de Baschet, cluburile, sponsorii, partenerii şi fanii baschetului pot ajuta la salvarea unui tânăr talentat, a unui om care deşi a dus o viaţă sportivă, nefiind fumător sau consumator de alcool, s-a văzut trecut de către Marele Arbitru în afara terenului de baschet, în afara unei vieţi normale.
În acest moment, singurul meci pe care îl mai are de câştigat este cel cu viaţa. Nikola Ilic, un exemplu de jucător de echipă, are acum nevoie de coechipieri. Mai mult ca niciodată.

Bogdan Chitic, csuasesoft.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite