Nebunii umblă liberi prin Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei l-au depistat ieri pe Costea Florian, în vârstă de 50 de ani, din Ploieşti, cunoscut cu afecţiuni psihice.

Bărbatul se afla pe o stradă din municipiu, în momentul în care a fost prins de poliţişti. Acesta este o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor, în trecut el fiind implicat în mai multe incidente care au adus atingere normelor de convieţuire socială.

Costea Florian se sustrăgea punerii în executare a măsurii de siguranţă a internării medicale, măsură prevăzută de art. 114 Cod Penal şi dispusă în baza unei sentinţe pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Cauza acestei sentinţe este comiterea unei infracţiuni, coroborată cu afecţiunile medicale pe care le are.

Cu sprijinul operativ al luptătorilor de intervenţie rapidă, bărbatul a fost reţinut şi condus la sediul Policlinicii Praga, de unde a fost transportat în vederea internării la Spitalul de Psihiatrie „Săpoca" din judeţul Buzău.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads

 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite