Expoziţie de fotografii. Regele Mihai, dezvelit de secrete la Castelul Peleş FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografiile îl înfăţişează pe Regele Mihai în momente oficiale, dar şi în intimitatea familiei
Fotografiile îl înfăţişează pe Regele Mihai în momente oficiale, dar şi în intimitatea familiei

Muzeul Naţional Peleş deschide în această lună o inedită expoziţie dedicată Regelui Mihai, care împlineşte 90 de ani pe 25 octombrie. Expoziţia conţine peste 100 de fotografii inedite cu fostul suveran, care nu au mai fost publicate până acum, dar şi alte obiecte personale sau acte cu mare valoare istorică.

Sinaia va găzdui în această lună o expoziţie unică de fotografii şi obiecte de valoare din viaţa Regelui Mihai I al României.Provenite din vasta arhivă muzeală, fotografiile imortalizează diverse etape ale vieţii şi domniilor fostului suveran, din copilărie până la plecarea din România. Regele este surprins atât în momente oficiale, vizite, banchete, descinderi pe linia frontului, întâlniri cu mari personalităţi, cât şi în momentele de intimitate, alături de de familie, de câinii preferaţi sau antrenat în diverse activităţi. Şofează, cântă la pian, fotografiază, meştereşte în atelierul său mecanic sau face drumeţii prin pădurile de la Sinaia.

Fotografiile îl înfăţişează pe Regele Mihai în momente oficiale, dar şi în intimitatea familiei

Click pe imagini pentru Galeria Foto

Alături de panourile fotografice, expoziţia aduce în atenţia publicului larg, în premieră, actul Închinării Municipiului Bucureşti  faţă de ,,Proclamaţia către naţiune" din 23 august 1944.

La Vernisajul expoziţiei, care va avea loc pe 21 octombrie, va lua parte Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite