Ploieşti:Duşuri reci, în parcurile din municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale  vor să-i ajute pe ploieşteni să elimine pe cât posibil disconfortul creat de temperaturile ridicate din timpul zilei. În acest sens, în municipiu au fost amplasate trei instalaţii care funcţionează ca nişte duşuri cu apă rece, locuri unde trecătorii pot sta câteva clipe să se răcorească.

Ploieştenii sunt ajutaţi să reziste mai uşor caniculei care a pus stăpânire pe municipiu în ultimele zile. Cine doreşte, poate face un duş, nu acasă aşa cum suntem obişnuiţi cu toţii, ci chiar în mijlocul oraşului, în zonele intens circulate de pietoni.

În parcul Nichita Stănescu şi în faţa Palatului Administrativ au fost montate două umidificatoare care împrăştie în jur vapori de apă rece. Astfel, trecătorii care ajung în zonele respective se pot răcori doar apropiindu-se de instalaţiile respective.

S-au udat până la piele
Curioşi să vadă cum funcţionează vaporizatorul au fost copiii. Câţiva dintre ei abia s-au putut dezlipi de zona de acţiune a ţevilor cu apă, chiar dacă şi-au udat de tot hainele de pe ei.

“Este ceva nou, foarte frumos. Seamănă cu o fântână arteziană, dar că nu te udă de tot. E ca o ploaie rece de vară, vorba reclamei de la televizor”, a spus Marina Dancu, o adolescentă din Ploieşti.

Unii copii au intrat pe sub umidificator cu tot cu role sau cu bicicletele din dotare. “Este atât de cald încât nu mai puteam nici să respir.

Sistem de răcorire
Am zis că e bine să-mi răcoresc şi bicicleta, că ş-au încins de tot roţile”, a spus Marius Popescu, un copil de 12 ani.

Şi pensionarii aflaţi în parc, la mesele de şah şi de table, şi-au găsit timp să vadă care este sistemul de răcorire.

“Am văzut că au muncit să-l instaleze. Habar nu aveam că există aşa ceva. Acum chiar nu o să mai fim nevoiţi să mergem până în casă ca să ne clătim pe faţă cu apă rece, o să ne băgăm direct sub duşurile astea. Cred că aşa vorm consuma mai puţină apă acasă, vom face economii”, este de părere Tudor Brancu, un pensionar în vârstă de 68 de ani.

Trebuie folosite cu atenţie
“E super, păcat că nu avem şi săpun ca să ne spălăm pe mâini. Ar trebui să pună d-astea prin tot oraşul, mai ales pe lângă pieţe,că acolo sunt mulţi oameni”, a spus Daniela Tudorache, casnică.

Medicii sunt de părere că utilizarea acestor tipuri de duşuri reprezintă o soluţie bună pentru combaterea caniculei. “Este bine că s-au gândit la aşa ceva. Cu siguranţă că sute de persoane vor dori să facă un duş cu apă rece în zilele toride de vară. Totuşi nu este foarte în regulă să intrăm sub ele când suntem foarte încălziţi, când pielea arde pe noi, mai ales în cazul persoanelor de vârsta a treia. Schimbarea bruscă de temperatură îi poate băga în spital”, crede medicul de familie Mariana Andronache.

De folos până la toamnă
Reprezentanţii municiplităţii spun că vaporizatoarele de apă fac parte dintr-o serie de măsuri pentru prevenirea caniculei şi au fost amplasate în Ploieşti în parteneriat cu firma Pepsi.

O a treia astfel de instalaţie a fost montată în Parcul Aurora din cartierul Vest al municipiului.  Umidificatoarele vor putea fi folosite de populaţie până la începutul lunii septembrie.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite