Moș Crăciun va fi generos cu Moșu’ Doroftei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moșu' Doroftei se va bucura de Sărbători frumoase. Arhivă Adevărul
Moșu' Doroftei se va bucura de Sărbători frumoase. Arhivă Adevărul

Pentru fostul campion la box Leonard Doroftei, pregătirile pentru masa de Crăciun sunt în toi. Îi mulțumește lui Dumnezeu că se poate bucura de toate bunătățile, alături de familie, fini, prieteni, fără a fi limitat de buget sau de problemele de sănătate.

Își amintește și acum de perioadele în care era departe de familie și departe de belșugul mesei de Sărbători, fiind în cantomente. Acum nu mai vrea să audă de restricții. „În familie vom petrece Crăciunul, vor fi cam 30 de invitați, vom întinde o masă de zece persoane pe care vom avea de toate, de la bucatele tradiționale până la tot felul de minunății culinare din afara țării. Nu vom avea lucruri exotice, «exotic» sunt eu. Le-am spus invitaților să țină cură vreo două zile înainte de Crăciun ca să vină infometați și să devoreze toate bunătățile pe care le vom avea", ne-a spus Moșu'.

De servitul oaspeților se va ocupa un ospătar. Cât despre bugetul alocat acestei mese, Doroftei a spus că nu se uită la bani. „Ne permitem și vom avea o masă bogată. Importantă va fi atmosfera, vrem să ne simțim bine, să ne distrăm. Așa, o cifră, aș putea spune că numai pe dulciuri cred că se vor duce 1.000 de euro, pe restul mult mai mult", a completat Moșu'.

Știe că dintre invitați, fiul cel mare va „dispărea" cel mai repede, că doar este adolescent, iar prioritățile îi sunt acum altele. „O să mănânce pe fugă, iar după aia pleacă. Are aproape 16 ani, se duce după fete. Ceilalți doi sunt mai mici, stau cu noi", a completat Doroftei.

Nu și-a uitat vecinii săraci

Nu sunt uitați nici persoanele mai sărace, foști vecini de cartier ai lui Leonard Doroftei, cărora pugilistul le va oferi o masă bogată de Crăciun. „Pentru vecinii mai săraci din cartierul în care am crescut eu o să pregătesc o ciorbă acră de perișoare, sarmale, cozonaci și tot mai trebuie să fie pe masa de Crăciun. Ciorbă de perișoare și varză acră vom avea și noi în meniul din a doua zi de Crăciun, ca să ne dregem, că în mod sigur se va lăsa cu beție și dureri de cap", ne-a spus, foarte jovial, Moșu' care le-a oferit ani la rând românilor „cadoul" de a le promova sportul și țara, prin luptele câștigate, în competiții de cel mai înalt nivel.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite