Ploieşti: Mihai Găinuşă a făcut megapetrecere de ziua lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 6 noiembrie, Cârcotaşul prahovean a împlinit 40 de ani. Evenimentul a fost marcat printr-o megapetrecere, la care au participat peste 100 de invitaţi, relatează ziarul Click.

"A fost cea mai mare petrecere pe care am făcut-o vreodată. Am avut peste 100 de invitaţi, cred că mai mulţi decât la nuntă. Am primit foarte multe cărţi şi sticle de vin, volume de toate felurile, de citit, de răsfoit şi de golit, tricouri haioase, printre care unul cu 1970, ediţie limitată şi caricaturi... De la ProSport am primit o pagină în care scrie: „În urma repetatelor editoriale ale lui Mihai Găinuşă, Becali s-a hotărât să vândă şi să plece din Ghencea", povesteşte Mişu.

De la Şerban Huidu, Găinuşă a primit un aparat foto profesionist.

„Am făcut un filmuleţ despre viaţa mea, un colaj din poze. Şerban s-a orientat şi mi-a dat un aparat, ca la 50 de ani să am nişte fotografii adevărate", mărturiseşte Cârcotaşul.

Soţia l-a cadorisit pe Mihai cu un telefon, „nu un apel telefonic, să vin acasă, ci un mobil. Cred că are şi GPS, ca să mă găsească mai repede", se amuză Găinuşă. Însă cel mai frumos dar l-a primit de la fiica sa Eva, care i-a oferit o felicitare cu poza ei, în care a scris „La mulţi ani, tată!", şi un desen cu două inimioare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite