Un licean din Ploieşti a fost băgat în spital de un coleg de clasă, la Liceul Auto
0
Doi elevi de clasa a IX-a din Liceul Auto Ploieşti s-au luat la bătaie la scurt timp după ce participaseră la un careu în care conducerea unităţii le-a vorbit liceenilor despre stăpânirea gesturilor violente. Unul dintre băieţi a ajuns la spital, potrivit observatorulph.ro
La doar câteva zile după ce un elev de la Grupul Şcolar de Transporturi din Ploieşti a fost ameninţat cu un cuţit, un nou incident creează panică în interiorul unităţii de învăţământ. Doi băieţi de clasa a IX-a s-au luat la bătaie în clasă, unul dintre ei ajungând la spital în urma incidentului, anunţă Observatorul Prahovean. Incidentul a avut loc marți, 15 noiembrie, după ce directorul instituției de învățământ a vrut să le dea o lecție elevilor, organizându-i într-un careu, care nu a dat însă prea multe roade, mai notează sursa citată. „A fost vorba despre o bătaie, dacă putem să-i spunem așa, pornită dintr-o joacă între doi elevi de clasa a IX-a. Unul dintre ei a fost lovit în regiunea feței de către celălalt, fapt pentru care a ajuns la spital", a declarat Aurel Graur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Prahova. Poliția a declanșat o anchetă. Conform oamenilor legii, cearta a început după ce unul dintre elevi l-a lovit pe celălalt cu o riglă în cap. Ambii au fost amendați, iar în prezent sunt cercetați pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:
