Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului, în arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului, poate fi cercetat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Decizia nu este definitivă

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că Iulian Bădescu poate fi cercetat în arest la domiciliu, răspunzând favorabil cererii de înlocuire a arestului preventiv cu cel al arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată de procurorii DNA.

În martie, Bădescu a fost arestat preventiv în dosarul finanţării ilegale, din bugetul oraşului, a echipei de fotbal Petrolul, iar la câteva zile a demisionat din funcţia de edil.

În mai a fost trimis în judecată şi pentru alte acte de abuz în serviciu şi luare de mită, infracţiuni pe care le-ar fi săvârşit atât în timpul mandatului de senator cât şi cel de primar al Ploieştiului.

Procurorii au deschis marţi un nou dosar de urmărire penală pe numele lui Iulian Bădescu, de luare de mită şi abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor, deputatul Sebastian Ghiţă i-a oferit mită lui Bădescu o vilă, în 2013, în schimbul finanţării echipei de baschet Asesoft.

Pe aceeaşi temă

Sebastian Ghiţă, acuzat că l-a mituit cu o casă pe Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului

Iulian Bădescu rămâne în arest preventiv. Magistraţii au prelungit mandatul fostului primar al Ploieştiului. Magistraţii Tribunalului Prahova au prelungit luni mandatul de arestare preventivă al fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul finanţării ilegale a echipei Petrolul

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite